BURSA Analytics

Aquila - singurele titluri pe plus din indicele BET

F.D.
BURSA Analytics / 7 august

Aquila - singurele titluri pe plus din indicele BET

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 29 IULIE - 5 AUGUST 2024

Alin Brendea, Prime Transaction: "Putem bănui existenţa unor investitori instituţionali care îşi întăresc prezenţa în acţionariatul societăţii"

BT Capital Partners estimează o creştere cu 69% a profitului Aquila, în cel de-al doilea trimestru, comparativ cu perioada aprilie-iunie 2023

Fondul de pensii Metropolitan Life a intrat în acţionariatul companiei, în acest an, în vreme ce fondurile administrate de BCR Pensii şi NN Pensii şi-au majorat deţinerea în companie

Titlurile companiei de distribuţie şi logistică pentru piaţa bunurilor de larg consum Aquila (AQ) au înregistrat un randament de 0,3%, în perioada 29 iulie - 5 august, în raport cu moneda euro, reprezentând singurele acţiuni pe plus din indicele BET în intervalul menţionat, ce cuprinde şi scăderile de la începutul acestei săptămâni.

Alin Brendea, directorul de operaţiuni al casei de brokeraj Prime Transaction a scris, în ultima sa analiză săptămânală: "Aquila Part Prod a înregistrat cea mai bună evoluţie dintre actiunile din BET pe fondul unor ordine mai mari de cumpărare. În lipsa unor noutăţi care să explice aceste evoluţii, putem bănui existenţa unor investitori instituţionali care îşi întăresc prezenţa în acţionariatul societăţii. Compania va raporta în data de 13 august rezultatele semestriale, în care ar putea oferi o motivaţie obiectivă pentru evoluţia ascendentă din ultima perioadă".

BT Capital Partners estimează venituri în creştere, pentru companie

BT Capital Partners se aşteaptă ca veniturile Aquila din cel de-al doilea trimestru să fie uşor peste 700 milioane de lei, echivalentul unei creşteri de 25% faţă de acelaşi interval al anului trecut, respectiv cu 12,4% peste veniturile din primul trimestru al acestui an, conform ultimului raport publicat pe portalul BVB Research.

"Estimăm că vânzările din segmentul de distribuţie vor creşte cu 27%, până la 662,4 milioane lei, în principal datorită unor ajustări în sus ale preţurilor şi a volumelor mai mari, care satisfac o cerere în creştere. Se poate aştepta o anumită contribuţie la veniturile aferente distribuţiei din consolidarea Grupului Parmafood, în urma tranzacţiei încheiată în aprilie", se mai arată în raport.

BT Capital Partners estimează că Aquila va raporta un profit net de 25,7 milioane lei în trimestrul al doilea, în creştere cu 69% faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv cu 31% mai mare comparativ cu cel din primul trimestru din 2024, ceea ce implică o marjă a profitului net de 3,66%.

La finele lunii iunie, toate cele şapte fonduri de pensii Pilon II aveau acţiuni Aquila, deţinerea totală reprezentând 27,1% din capitalul companiei de distribuţie şi logistică pentru piaţa bunurilor de larg consum, peste deţinerea de 21,9% de la finele anului trecut. Creşterea se datorează achiziţiilor fondului administrat de BCR Pensii, care şi-a majorat deţinerea de la 0,63% la 1,58%, fondului administrat de NN Pensii, a cărui deţinere a crescut de la 8,04% la 8,78% şi a fondului Metropolitan Life, care a intrat în acţionariatul Aquila, având în iunie un pachet de 3,47% din companie, conform datelor disponibile pe site-ul desprepensiiprivate.ro.

Indici - depreciere de 4,18% pentru BET

Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu excepţia SIF-urilor, a scăzut cu 4,18%, în perioada 29 iulie - 5 august. Indicele BET- FI, al celor cinci foste SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a coborât cu 2,87%, în intervalul avut în vedere, iar indicele BET-XT, ce include cele mai lichide treizeci de titluri ale bursei noastre, s-a depreciat cu 4,1%, în perioada menţionată.

Carbochim - cel mai mare randament dintre acţiunile din Piaţa Reglementată de la BVB

Acţiunile Carbochim, se situează în topul randamentelor din Piaţa Reglementată de la BVB, din intervalul 29 iulie - 5 august, cu o creştere de 3,45%, în raport cu moneda euro. Pe locul al doilea se clasează titlurile Energopetrol, cu un randament de 2,34%, iar pe poziţia a treia se află acţiunile Roca Industry Holdingrock, ce au urcat cu 1,72%, în raport cu euro, în perioada avută în vedere.

Fonduri de investiţii - randament de 18,68% pentru FDI Audas Piscator

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 26 iulie - 2 august, este condus de titlurile FDI Audas Piscator, cu o apreciere de 18,68%. Titlurile BRD USD Fond s-au clasat pe poziţia a doua, cu o creştere de 0,89%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile FDI MONOLITH care au urcat cu 0,79%.

Bitcoin a avut o scădere de 18,52%, în perioada 29 iulie - 6 august, iar cotaţia aurului a urcat cu 0,32%. Cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, s-a depreciat cu 0,1%, în intervalul de timp precizat.

Precizare: Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5124
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7993
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.8318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb