Aşa ceva nu se poate întâmpla aici!

În vremuri distopice precum cele pe care le trăim sub imperiul covid-ului, istora poate lua întorsături mai puţin aşteptate. Aşa cum s-a întâmplat cu transformarea fascismului difuz dintr-o potenţialitate în realitate prin intrarea neo-legionarilor în Parlament. Unii refuză să vadă lucrurile aşa cum sunt şi relativizează: aşa ceva nu se poate întâmpla la noi!

Acest titlu, It Can't Happen Here (Nu se poate întâmpla aici) a fost ales pentru romanul politic distopic scris în 1935 de Sinclair Lewis, care descrie cum America devine fascistă. Mai cunoscut pentru Babbitt, romanul său din 1922, care i-a şi adus premiul Nobel pentru literatură în 1930, Lewis a criticat în majoritatea scrierilor sale acele tendinţe din cultura şi societatea americană care au transformat clasa de mijloc dintr-un actor al democraţiei într-o masă conformistă. De altfel, cuvântul "babbitt" a început să desemneze după aceea în limba engleză o persoană, dar mai ales un om de afaceri care se conformează excesiv standardelor dominante ale clasei de mijloc.

În distopia sa din 1935, Sinclair Lewis descrisese ascensiunea unui dictator american care urmează modelul prin care Adolf Hitler s-a instalat la putere. Romanul a fost publicat în perioada de glorie a fascismului în Europa şi descrie ascensiunea lui Berzelius "Buzz" Windrip, un demagog care este ales preşedinte al Statelor Unite la alegerile din 1936, după ce a candidat cu succes împotriva lui Franklin D. Roosevelt. Pentru a reuşi, Windrip a speculat sentimentul de frică, a promis reforme economice şi sociale drastice, promovând în acelaşi timp o revenire la patriotism şi la valorile "tradiţionale".

După alegerea sa, Windrip reuşeşte să preia controlul complet asupra guvernului şi impune o guvernare totalitară cu ajutorul unei forţe paramilitare care acţionează în maniera fasciştilor europeni precum Adolf Hitler şi Benito Mussolini. Intriga romanului se concentrează pe opoziţia jurnalistului Doremus Jessup faţă de noul regim. Dacă în anii 40 ai secolului trecut americanii puteau să spună că aşa ceva nu se putea întâmpla acolo, după experienţa cu Donald Trump situaţia nu mai pare atât de improbabilă. Iar Trump nu a răsărit de nicăieri, rădăcinile sale ideologice fiind prezente încă din acele vremuri pe care le descrie Lewis în cartea sa.

Dar acum, la noi nu mai este vorba de ceva îndepărtat, nici de America lui Trump, nici de Italia sau Salvini sau Germania "Alternativei pentru Germania", ci de România. Aici, acum, în 2020, profitând de frici produse de coronavirus şi de nemulţumiri induse de crizele economice succesive, o mişcare neo-legionară şi-a făcut intrarea în parlament. Deşi a părut că această mişcare a irupt revoluţionar, aproape neanunţată, apariţia ei fusese pregătită cu asiduitate vreme de mai bine de două decenii. Dar, extremismul şi naţionalismul PRM şi PPDD păreau mişcări de operetă ale unor oportunişti. Acum, când tribunul lipseşte, ideologia din fundal se vede mai bine. Succesul AUR este o consecinţă a absenteismul masiv, dar marchează cea mai importantă evoluţie adusă de alegerile legislative din 2020: revenirea extremismului naţionalist şi fascizant ca factor de sine stătător în politica românească.

Cele două decenii de tergiversare, tolerare sau încurajare a extremismului politic au permis, în condiţiile trump-ismului globalizat, autonomizarea ideologică pe baze fundamentalist religioase a mai vechiului extremism. Aşa se face că după opt decenii, legionarismul revine în politica românească pe uşa din dos. Iar fundamentaliştii ortodocşi, aliaţi cu neoprotestanţii încă din Coaliţia pentru familie au reuşit să surprindă o clasă politică care se complace în iluzia eternităţii.