ASF a aprobat prospectul pentru majorarea de capital la Retrasib

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 iulie 2020

Operaţiunea începe astăzi şi se încheie în data de 8 august

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în şedinţa de la mijlocul săptămânii, prospectul aferent operaţiunii de majorare de capital al Retrasib Sibiu (RTRA), cu cel mult 3,677 milioane de acţiuni, se arată într-un raport al producătorului de transformatoare remis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

La finele anului trecut, acţionarii companiei, între care SGB - SMIT International GmbH ce deţine 93,64% din Retrasib, au aprobat operaţiunea de piaţă, la preţul de 7,1 lei/acţiune, din care 0,1 lei este valoarea nominală iar 7 lei este prima de emsiune.

Operaţiunea, ce va fi intermediată de SSIF Vienna Investment Trust, va începe astăzi şi se va derula până în data de 23 august.

SGB - SMIT International GmbH va subscrie 3,444 milioane de acţiuni prin conversia de creanţe certe, lichide şi exigibile în valoare de 24,454 milioane lei, în timp ce 0,233 milioane de acţiuni vor putea fi subscrise de restul acţionarilor înregistraţi la Depozitarul Central la data de 17 ianuarie a acestui an, prin aport de numerar, pe baza dreptului de preferinţă, se arată în prospectul operaţiunii de piaţă.

Numărul total al drepturilor de preferinţă emise în legătură cu majorarea de capital este de 1,215 milioane, fiecărei acţiuni deţinute coresponzându-i un drept de preferinţă, ce conferă dreptul de a subscrie maxim 3,0265 titluri nou emise.

"Majorarea de capital se va realiza de la 121.521,2 lei la maxim 489.312,1 lei, în vederea corectării activului net al societăţii conform dispoziţiilor legale aplicabile", se arată în prospectul emitentului.

Pentru anul trecut, Retrasib a raportat o pierdere de 2,679 milioane lei, de peste trei ori mai mică decât cea aferentă anului 2018, şi capitaluri proprii negative de 19,92 milioane lei, cu circa 10% mai mari decât cele raportate pentru anul anterior.

Din 2014, Retrasib este parte a grupului german SGB-SMIT International GmbH cu sediul în Regensburg, Bavaria (grupul fiind al treilea producător de transformatoare la nivel mondial, după ABB şi Siemens), care a fost preluat în 2017 de fondul american One Equity Partners, fostă divizie a băncii americane JP Morgan Chase. Tot din 2014, fabrica din Sibiu produce transformatoare pentru staţii electrice, cele mai mari având o capacitate maximă de 400 MVA şi 440 kV, după ce, în trecut, realiza doar reparaţii de transformatoare.

Cel mai important client local al producătorului sibian este Transelectrica, urmat de distribuitorii regionali de energie electrică, printre care şi companiile din componenţa Enel Distribuţie.

Acţiunile RTRA au o tranzacţionare sporadică la BVB, iar faţă de ultimul preţ din piaţă, de 8,3 lei, ce datează din data de 11 februarie, capitalizarea companiei este de circa 10,09 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb