ASF va controla firmele de asigurări care majorează tarifele RCA pentru transportatori

Adina Lateş
Bănci-Asigurări / 26 noiembrie 2015

ASF va efectua în decembrie mai multe controale la companiile de asigurări, după ce acestea au notificat autoritatea în ultimele două luni că vor majora tarifele la poliţele RCA, preţurile urmând să fie de 4-5 ori mai mari în unele cazuri pe segmentul transporturilor auto, potrivit unui comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară.

"Începând cu luna decembrie a acestui an, ASF va demara mai multe controale la societăţile de asigurări pentru verificarea cauzelor creşterii tarifelor faţă de perioadele precedente. Aceste controale, efectuate în colaborare cu echipe de actuari, vor urmări acurateţea datelor şi informaţiilor folosite în fundamentarea tarifelor, justificarea criteriilor de segmentare adoptate, compararea datelor cu perioadele anterioare, comparabilitatea şi influenţa în creşterea/descreşterea tarifelor în raport cu despăgubirile plătite şi ipactul asupra calculului tarifelor în ceea ce priveşte nedeclararea/neînregistrarea la timp a tuturor daunelor", se arată în comunicat.

Creşterea semnificativă a valorii despăgubirilor pentru vătămări corporale reprezintă una dintre cauzele majorării tarifelor pentru poliţele RCA, potrivit unei analize ASF. La aceasta se adaugă practica judiciară neuniformă şi lipsa de predictibilitate a valorii acestor despăgubiri, dar şi creşterea de până la 4,5 ori a daunei medii pentru despăgubiri aferente vătămărilor corporale şi deceselor pentru accidentele produse în afara României, faţă de cele produse în ţară.

De asemenea, în anumite cazuri a sporit frecvenţa daunelor şi a daunei medii pe segmentul autocamioanelor de mare tonaj.

ASF îşi propune, pe lângă controlarea companiilor care emit poliţe RCA pentru transportatori, să stabilească un model actuarial de calcul al RCA pentru aceştia, împreună cu Asociaţia Română de Actuariat, care să fie recomandat ca model de referinţă societăţilor de asigurări care au notificat creşteri exagerate ale tarifelor.

Totodată, propune o întâlnire în regim de urgenţă cu reprezentanţi ai transportatorilor şi ai asigurătorilor care practică RCA, pentru a găsi soluţii concrete, dar şi să facă demersuri pe lângă Parlamentul României pentru actualizarea legii asigurărilor obligatorii.

ASF vizează segmentarea mai rafinată, în concordanţă cu nivelul real de risc asociat fiecărei categorii de clienţi, precum diferenţierea tarifelor în funcţie de tipul de activitate de transport intern/extern. De asemenea, are în vedere eliminarea/atenuarea importanţei criteriului de segmentare reprezentat de codul CAEN.

Autoritatea mai propune implementarea unor soluţii tehnice moderne pentru cuantificarea riscului asociat fiecărei categorii de clienţi, inclusiv pentru monitorizarea şi îmbunătăţirea comportamentului în trafic, prin utilizarea de camere video la bordul autovehiculelor pentru monitorizarea activităţii şi comportamentului în trafic şi prin utilizarea de GPS.

O altă măsură se referă la un studiu de impact privind posibilitatea modificării modelului actual de emitere a poliţei RCA, prin declararea persoanelor care vor conduce autovehiculul, cu poliţă pe autovehicul şi şofer.

ASF vrea să efectueze controale "de anvergură" pentru verificarea cheltuielilor din cadrul companiilor de asigurări şi identificarea eventualelor "distorsiuni" (fraude, cheltuieli fictive, daune fictive, transferuri frauduloase de bani) în fluxurile financiare ale companiilor, care ar putea avea implicaţii asupra rentabilităţii asigurătorilor şi implicit asupra primelor de asigurare practicate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb