"Asitrans" estimează că va afişa profit din 2008

N.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 august 2007

Compania de asigurări Asitrans vrea să intre pe profit din 2008, să diversifice portofoliul de produse şi să extindă reţeaua cu 25 de unităţi până la sfârşitul anului viitor, conform strategiei de dezvoltare a grupului Eurohold, a declarat ieri pentru NewsIn directorul general Asitrans, Bogdan Stan.

"Finalul anului 2008 va fi punctul de inflexiune privind profitul", a adăugat Stan. Compania bulgară Eurohold a anunţat luna trecută că a preluat peste 75% din acţiunile Asitrans Asigurări, pentru care a plătit 12,5 milioane euro, incluzând achiziţia de acţiuni, creşterea de capital, investiţii în segmentul IT, precum şi pachetul majoritar al Asitrans Leasing.

"Ţinta noastră este de a ajunge la 120 de unităţi teritoriale la sfârşitul anului 2008, de la 95 de unităţi în prezent şi să intrăm pe profit din 2008", a precizat Stan. El a adăugat că, anul viitor, capitalul social al companiei va fi majorat cu aproape cinci milioane euro.

Asitrans a încheiat anul 2006 cu pierderi de 450.000 euro, provocate de investiţiile ce au susţinut un ritm de creştere superior celui estimat. Cifra de afaceri a societăţii Asitrans Asigurări s-a dublat anul trecut faţă de 2005, până la 53,5 milioane lei, pe seama avansului cu 140% a primelor brute subscrise. În 2006 activele companiei au fost de 51,6 milioane lei.

"Asitrans se va numi EuroIns România de la 1 ianuarie 2008, iar divizia sa de leasing, Asitrans Leasing, va fi denumită Eurolease Auto", a mai spus Stan.

Compania are ca obiectiv atingerea unui volum al primelor brute subscrise de 30 milioane euro în 2007 şi peste 50 milioane de euro în anul 2008. Pentru primele şase luni din 2007, Asitrans Asigurări a subscris prime brute în valoare de 14,5 milioane euro, în creştere cu 45% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În această lună se va alege un nou Consiliu de Administraţie, care să includă şi reprezentanţi ai Eurohold Bulgaria, urmând ca actualul preşedinte al Asitrans Asigurări să-şi păstreze funcţia.

Programul de investiţie al Eurohold pentru România va include, de asemenea, achiziţionarea în Bucureşti a unei clădiri de birouri, care urmează să găzduiască sediul principal al companiilor de asigurări şi de leasing, alături de sucursala Euro Finance, broker-ul, respectiv dealer-ul şi consultantul financiar al holdingului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb