ASLO: Piaţa de leasing operaţional a crescut cu 3,4% în primul trimestru

E.D.
Companii #Auto / 22 mai 2014

Piaţa de leasing operaţional a înregistrat în primul trimestru al anului o creştere de 3,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, depăşind pragul de 43.000 de unităţi, conform datelor centralizate de Asociaţia Societăţilor de Leasing Operaţional (ASLO). Astfel, în primele trei luni ale anului au fost înmatriculate aproximativ 2.300 de autovehicule noi de către companiile de leasing operaţional, reprezentând peste 14% din totalul înmatriculărilor de autoturisme şi autovehicule comerciale uşoare noi.

Potrivit datelor ASLO, în topul primelor 5 companii membre intră: LeasePlan România, ALD Automotive, Porsche Mobility, Arval Service Lease România şi Fleet Management Services.

Pentru anul 2014, având în vedere interesul pentru leasing operaţional şi servicii de management de flote, manifestat prin creşterea numărului de solicitări din partea companiilor deţinătoare de parcuri auto, ASLO estimează că piaţa totală de leasing operaţional ar putea ajunge, la finalul anului, la un număr de aproximativ 45.000 unităţi.

"Anul în curs a adus pieţei de Leasing Operaţional avantajul majorării gradului de absorbţie a fondurilor europene care au determinat relansarea investiţiilor. La aceasta se adaugă nevoia de revitalizare a parcurilor auto în condiţiile în care trend-ul ultimilor ani a fost acela de conservare. Astfel, tot mai multe companii din România conştientizează faptul că externalizarea activităţilor de administrare a flotei auto, inclusiv prin Leasing Operaţional, reprezintă soluţia optimă datorită accesului facil, degrevării de responsabilităţi şi riscuri, dar şi multiplelor avantaje de ordin financiar şi fiscal", a declarat Daniel Ivan, Preşedinte ASLO.

În data de 27 martie 2014, a avut loc Adunarea Generală a membrilor ASLO, în urma căreia a fost reconfirmat Consiliul Director al Asociaţiei. Astfel, conducerea ASLO va fi asigurată pentru încă un an de către domnul Daniel Ivan, Director General Fleet Management Services, în calitate de Preşedinte şi domnii Bogdan Apahidean, Director General LeasePlan România şi Radu Manea, Director Fleet Management Division Porsche Finance Group România, în calitate de Vice Preşedinţi.

Cu ocazia Adunării Generale, au devenit membri asociaţi Aviroms Rent A Car SRL (având licenţa AVIS) şi Boca Autotrade SRL, societate de închirieri şi leasing auto.

La nivelul membrilor asociaţiei, care reprezintă 90% din total piaţă, domină în continuare serviciile complete de leasing operaţional (finanţare şi management de flote) cu o cotă de 69%, urmate de management de flote 23%, restul reprezentând leasing operaţional (exclusiv finanţare).

Asociaţia Societăţilor de Leasing Operaţional (ASLO) a devenit funcţională în martie 2011 şi este o asociaţie profesională, neguvernamentală, non-profit şi apolitică, înfiinţată pe 17 noiembrie 2010, în conformitate cu legile din România. Membrii cu drepturi depline ai ASLO reunesc principalele companii de leasing operaţional de pe piaţa românească: ALD Automotive, Alexandros Long Term Rental, Arval Service Lease România, BT Operational Leasing, DiRENT Group, Fleet Management Services, Hertz Lease, LeasePlan România, Porsche Mobility, Premium Leasing, RCI Finanţare România, Unicredit Leasing Fleet Management iar membrii asociaţi sunt: Aon Romania Broker de Asigurare Reasigurare, Autonom Rent a Car, Aviroms Rent A Car, Boca Autotrade, EurotaxGlass's România, Marsh Broker de Asigurare-Reasigurare şi SGS România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb