Ucraina- EFE(prin Agerpres)-28 februarie 2022: Negocierile dintre Rusia şi Ucraina vor începe astăzi la graniţa dintre Ucraina şi Belarus, potrivit informaţiilor furnizate de surse din ambele ţări.
"Nu este o amânare, întâlnirea va avea loc dimineaţă din cauza unei probleme logistice de partea ucraineană", a spus o sursă citată de agenţia rusă de presă TASS.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui ucrainean, Serghei Nikiforov, a declarat duminică pentru portalul nv.ua că din cauza măsurilor logistice complexe şi a necesităţii de a garanta siguranţa delegaţiei ucrainene va mai dura câteva ore pentru ca aceasta să ajungă la locul întâlnirii.
Ambele tari au anunţat duminică că vor negocia în Belarus, un aliat ferm al Moscovei.
Ucraina a informat că va face acest lucru necondiţionat la punctul de control Aleksandrovka (Belarus)-Vilcea (Ucraina), iar Minskul va fi responsabil pentru siguranţa delegaţiei ucrainene.
Preşedintele Ucrainei a explicat că a fost de acord cu această întâlnire "pentru ca ulterior niciun cetăţean al Ucrainei să nu aibă nici cea mai mică îndoială că eu, în calitate de preşedinte, nu am încercat să opresc războiul când totuşi exista o şansă, fie ea şi mică".
Anterior, Kievul a refuzat să se întâlnească cu delegaţia rusă la Minsk din cauza implicării Belarusului în războiul împotriva Ucrainei.
"Am putea vorbi la Minsk dacă nu ar exista acţiuni agresive de pe teritoriul său, dar acum spunem nu Minskului. Alte oraşe pot găzdui (negocierile)" şi-a explicat Zelenski decizia.