Atenţie, cad stînci!

După închiderea urnelor şi anunţarea rezultatelor alegerilor de la jumătatea mandatului prezidenţial, republicanilor nu le-a mai rămas decît un singur lucru de făcut. Să lanseze o largă operaţiune de "search and rescue", cu speranţa că vor putea aduce la mal Preşedinţia Bush, rămasă izolată undeva, într-un ocean de culoare albastră, adică democrată. Nimic nu promite succesul, pentru că democraţii sunt hotărîţi să facă zile fripte Administraţiei de la Casa Albă, în cei doi ani de mandat rămaşi. Tradiţia nu e chiar nouă. De la terminarea forţată a Preşedinţiei Nixon, în urma scandalului Wattergate, între cele două mari partide americane s-a mai creat un joc: "cine-l scoate pe preşedintele celuilalt din funcţie, înainte de termen". Cînd aveau majoritatea confortabilă în Senat şi în Camera Reprezentanţilor, republicanii s-au opintit să-l doboare pe Clinton, dar s-au încurcat în ultimul moment în noianul de iţe ţesute de tot felul de servicii speciale, procurori speciali, jurnalişti speciali, martori speciali etc., astfel încît Congresul a refuzat să pună în mişcare acţiunea de suspendare a Preşedintelui, iar americanii au rămas admirativ-invidioşi să contemple pînă la capăt potenţa electorală a unui Preşedinte cu dificultăţi în definirea unei relaţii sexuale, dar fără niciun fel de dificultăţi în iniţierea ei, chiar şi cu tinerele practicante, aflate întîmplător pe culoarele din jurul Biroului oval.

Prima victimă oficială a potopului democrat a fost Secretarul apărării, Donald Rumsfeld. Majoritatea comentatorilor americani sunt de părere, însă, că adevărata victimă este "doctrina Bush" şi grupul "uliilor republicani" care au inventat-o, în numele căreia au angajat America în intervenţia militară din Irak. Mai mult chiar, alegerile cîştigate de democraţi au fost un vot de neîncredere acordat republicanilor pe tema "stilului de guvernare". Unul care, de dragul "ideologiei", ignoră realităţile. Unul care, de dragul mizei politice, şi, se spune, economice, ale "gruplui de interese" din jurul vice-preşedintelui Chenney, preferă să improvizeze în loc să planifice şi, în ultimă instanţă, să îmbete cu apă rece alegătorii americani, furnizîndu-le în schimb sicriele soldaţilor răpuşi de bombele artizanale ce par să răsară în Irak din pămînt, ca ciupercile după ploaie.

Este posibil ca Preşedintele Bush să-şi schimbe politica internaţională, radical, în ultimii doi ani de mandat? Argumentul de consistenţă spune NU! Încercînd să facă o voltă prea largă faţă de maniera în care a condus pînă acum afacerile internaţionale şi, mai ales, "războiul împotriva terorismului", Preşedintele Bush şi-ar invalida singur cei opt ani de mandat, fără prea mari speranţe de a recîştiga aprecierea americanilor. Argumentul politic spune, însă, că este posibil. Preşedintele Bush este un politician versat. Rapiditatea cu care a semnat decretul de "execuţie" al lui Rumsfeld arată, cu claritate, nu doar cît de bine înţelege situaţia politică de pe teren, dar şi că are încă disponibilitatea de a manevra în noul context, defavorabil, pentru a-şi salva măcar "imaginea" cu care va intra în istorie. După ce, în campania electorală, a făcut-o cu ou şi cu oţet pe şefa, pe atunci, a minorităţii democrate din Congres, Nancy Pelosi, la nici cîteva ore de la anunţarea rezultatelor, pe care le-a privit în faţă şi le-a recunoscut public ca pe o înfrîngere, i s-a adresat în termenii "diplomatici" cei mai aleşi, asigurînd-o de toată disponibilitatea pentru o "cooperare bipartizană" în perioada rămasă de mandat! În consecinţă, confruntat cu o nouă situaţie politică internă, este probabil că Preşedintele va instila o doză masivă de "realism" în politica sa internaţională, sperînd, mai ales, că situaţia din Irak se va redresa pînă la finele mandatului său.

Cel mai critic aspect al situaţiei nou create pe scena politică americană, pentru Administraţia Bush, va fi, însă, "curăţenia" pe care doamna Pelosi, în calitatea de lider al majorităţii democrate din Camera Reprezentanţilor, a anunţat-o. În traducere liberă, Administraţia se va confrunta cu întrebările cele mai incomode pe care şi le poate imagina, privind modul în care a luat deciziile de politică externă şi în care a pregătit acţiunile care au adus SUA într-o situaţie pe care cei mai mulţi americani o consideră azi mai dificilă, decît înainte de intervenţia din Irak. De la reformele în domeniul securităţii interne şi pînă la mecanismul funcţionării Administraţiei, totul va fi pus sub lupa, deloc binevoitoare, a comisiilor de anchetă ale Congresului, pe care democraţii le pregătesc deja. Nu este exclus ca, în acest proces de investigare, problema acţiunilor internaţionale ale CIA, inclusiv a facilităţilor de detenţie şi de interogare a suspecţilor de terorism, să scoată la iveală aspecte cît se poate de incomode, nu doar pentru Administraţie.

Atenţie, deci, cad stînci!