AŢI VĂZUT SEMNELE; ACUM SE PETRECE! Scăderile nu au ocolit BVB

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 august 2011

Scăderile nu au ocolit BVB

Investitorii de la Sibex, în expectativă

Contaminată de scăderile de pe pieţele externe, Bursa de la Bucureşti a înregistrat, vineri, una dintre cele mai proaste şedinţe din acest an, indicii scăzând cu peste 6%, în prima parte a zilei, fără ca investitorii să mai ţină cont de datele financiare ale companiilor sau de perspectivele economice ale României.

Deprecierile s-au mai domolit, spre finalul şedinţei, după ce autorităţile de la Washington au anunţat o creştere de 117.000 a locurilor de muncă, în luna iulie, peste estimările analiştilor.

Bursa a închis, astfel, cu o pierdere de 4,81%, recuperând totuşi o parte din scăderile de dimineaţă. Indicele BET, care urmăreşte evoluţia celor mai active zece companii listate a închis şedinţa cu o scădere de 4,06%, la 4.921,68 puncte, în timp ce indicele BET-FI, al societăţilor de investiţii financiare (SIF-uri) şi al Fondului Proprietatea (FP), a marcat o pierdere de 4,25%, coborând la 20.176 puncte. Numai două acţiuni au înregistrat aprecieri, cea mai mare parte din şedinţa de vineri, însă numărul lor a crescut spre finalul zilei.

"Scăderile de la BVB trebuie înţelese prin prisma jocului dintre cererea şi oferta de acţiuni. Noi nu avem investitori instituţionali locali foarte puternici, motiv pentru care suntem dependenţi de capitalul străin", ne-a precizat Mihai Căruntu, coordonatorul echipei de cercetare pe piaţa de capital de la BCR, adăugând: "Inves­titorii instituţionali importanţi îşi reduc expunerea la acţiuni, în această perioadă. Când piaţa este în panică, scăderile cele mai mari au loc pe pieţele cele mai mici, cu volatilitate ridicată. În schimb, când pieţele îşi revin, investitorii se orientează mai întâi către pieţele mai lichide. BVB are păcatul unei pieţe mici de acţiuni".

Printre cele mai afectate de scăderile de vineri, au fost acţiunile "Fondului Proprietatea" (FP), care au înregistrat, în primele ore ale dimineţii, un nou minim de la listare, de 0,4701 lei/titlu, dar şi acţiunile "OMV Petrom" (SNP), care au pierdut 6,76%, închizând la 0,345 de lei. Titlurile "BRD Groupe Societe Generale" au pierdut peste 6%, ajungând la 12,1 lei/titlu, în timp ce cotaţia "Transgaz" Mediaş s-a depreciat cu 7,34%.

"Este, într-adevăr, panică pe pieţe, însă nu cred că se va mai repeta situaţia din 2008, când indicii BVB au scăzut şi cu 15%, iar Bursa a fost oprită de la tranzacţionare", ne-a precizat Mihai Căruntu, vineri, adăugând că nu crede în scenariul unei ajustări atât de abrupte ca în 2008, în condiţiile în care nici preţurile acţiunilor nu mai sunt atât de ridicate ca acum trei ani".

Acţiunile SIF-urilor au fost, de asemenea, printre cele mai lovite de scăderi, după ce, cu o zi înainte, unele dintre societăţile de investiţii financiare încheiaseră şedinţa uşor pe plus.

"SIF-urile şi Fondul Proprietatea sunt vehicule de conectare cu pieţele străine. Scăderea lor nu este surprinzătoare, în condiţiile în care astfel de emitenţi atrag primii atenţia investitorilor străini, investitori care acum sunt într-un ciclu de dezinvestire de pe anumite plasamente în acţiuni. Totuşi, eu văd ceea ce se întâmplă acum pe pieţele internaţionale şi pe piaţa de la Bucureşti prin prisma obiectivului de a nu rata cele mai bune oportunităţi de cumpărare cu adevărat foarte bine susţinute de datele fundamentale", a mai precizat analistul de la BCR.

În opinia domniei sale, scăderile de pe pieţele externe au la origine probleme nesoluţionate, de ani buni, care ţin de criza datoriilor suverane: "Pieţele vor ca problemele să nu mai fie amânate, ci tranşate, chiar dacă este dureros. Suspiciunea pieţelor este că soluţionarea problemelor a tot fost amânată din 2008 încoace".

Joi, casa de brokeraj "Tradeville" a lansat un raport potrivit căruia majoritatea companiilor listate la BVB care şi-au publicat rapoartele privind activitatea din primul semestru al anului curent va reuşi să atingă ţintele de profit stabilite pentru 2011 având în vedere gradul de îndeplinire a indicatorilor bugetari.

Asta nu a mai contat, însă, vineri, când mai toate companiile de la BVB au consemnat scăderi, cu excepţia a şapte societăţi, care au închis pe plus, unele dintre ele, însă, pe o lichiditate mai curând modestă.

"Independent de reportările recente ale companiilor româneşti, cotaţiile bursiere vor reflecta mai degrabă aşteptăriile de viitor şi apetitul de risc al investitorilor. În aceste condiţii, piaţa din România va reflecta, cu volatilitatea suplimentară indusă de lichiditatea scăzută, reacţiile de pe pieţele importante", ne-a declarat Florin Ilie, director Pieţe de capital la ING Bank, continuând: "Mai totdeauna, în momente de ajus­tare a aşteptărilor sau a apetitului de risc, pieţele au o turnură exagerată într-o direcţie sau alta.

Dacă nu apar veşti negative, mă aştept la o temperare a pieţelor în zilele următoare dar riscurile de volatilitate rămân foarte ridicate pentru multe luni de acum încolo".

Scăderi văzând cu ochii au avut loc, vineri, şi pe piaţa derivatelor de la Sibiu. Investitorii au tranzacţionat derivate pe SIF5 cu scadenţa în septembrie la 1,2055 lei, în scădere cu 7%, în timp ce contractul DESIF5, cu scandenţa în decembrie, anul aces­ta, s-a tranzacţionat la preţul de 1,245 de lei, cu 7,78% mai mic faţă de şedinţa anterioară. Derivatul pe Dow Jones Industrial Average, denominat în lei, cu scandenţa în septembrie se tranzacţiona vineri la 11.112 lei, în scădere cu 3,67% faţă de şedinţa anterioară, iar derivatul pe petrol, cu scadenţa tot în septembrie se tranzacţiona, vineri, la 84,93 de lei, în scădere cu 4,50%.

"Investitorii au fost prinşi pe poziţii long (n.r. de cumpărare) de scăderile de aseară (n.r. joi), însă mulţi dintre ei nu şi-au închis, încă, poziţiile sperând la o revenire", a comentat Adrian Lăstun, broker la Delta Valori Mobiliare, adăugând: "Părerea mea este că investitorii de la Sibiu sunt în expectativă, aşteptând o reaşezare a pieţelor. Ştirile care vor veni peste weekend sunt esenţiale, la fel şi datele de la americani privind locurile de muncă din domeniul privat".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Mai Stefania ce scrii tu? Pai Ionescu delclara la TVR 2 seara ca la Bursa nu a fost nimic grav. Ca este ceva normal, chiar firesc, este clar ca inca o data acest individ este depasit.

    Nu ai vazut cum o dadea iar pe Polonia si asteapta sa vina Statul cu societati. pai nu a venit frate cu Petromul si ce a facut? Cea facut Ionescu cu Petromul?

    La ce se intampla acum pe piata cred ca nu mai are prea mult timp de protejata.Vai de evaluarea lui.

    Bine ca am scapat de BVB.Prea multi speculatori.La altii,caderi de 1-2%, la noi de 4-7%.

    1. Roubini cu siguranta a prevazut si cadarea lui Ionescu. Ce a facut din Bursa...record astazi si singura din Europa. Incredibil.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb