AU DIVERSE PROBLEME "Audi","BMW" şi "Maserati" recheamă la service un total de peste 850.000 de vehicule

ADI IACOB
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 7 februarie 2017

"Audi","BMW" şi "Maserati" recheamă la service un total de peste 850.000 de vehicule

Grupul "Volkswagen", deţinătorul producătorului german de automobile "Audi", a anunţat rechemarea la service a aproximativ 576.000 de vehicule Audi în Statele Unite ale Americii, din cauza pericolului de incendiu şi a unei probleme a airbag-urilor, informează Fortune.

Un număr de 342.867 de autovehicule Audi, modelul A5 Cabriolet şi Q5 SUV, fabricate între anii 2013-2017, vor fi rechemate de către producătorul german deoarece acestea au motoare turbo cu pompă de lichid de răcire care poate provoca un incendiu atunci când este înfundată.

Reprezentanţii "Audi" au afirmat că sunt conştienţi de riscul de supraîncălzire încă din anul 2015 şi au deschis o anchetă, care s-a finalizat în luna decembrie a anului precedent.

De asemenea, compania germană va rechema 234.054 de modele Audi Q5 SUV fabricate între anii 2011-2017, deoarece apa din sistemul de drenaj al trapei poate ajunge în spuma din jurul airbag-urilor laterale, provocând umflarea acestora şi generând pericol de explozie, relatează Fortune.

Rechemarea vehiculelor de către producătorul german va începe în această lună.

Săptămâna trecută, producătorul german de automobile BMW a anunţat, la rândul său, rechemarea la service a circa 230.000 de vehicule din Statele Unite ale Americii, raportând problema similară companiei "Audi" - pericolul de explozie a airbag-urilor, precizează Market Watch.

Potrivit Bloomberg, defectele airbag-urilor pot provoca explozia acestora într-un accident, determinând pulverizarea bucăţilor de metal către persoanele aflate în vehicul. Defectul a fost legat de cel puţin 17 decese la nivel mondial şi a determinat una dintre cele mai mari rechemări de automobile din istorie.

În acelaşi timp, săptămâna trecută, "Maserati North America" Inc. a anunţat rechemarea la service a circa 39.381 de vehicule, după ce a descoperit două defecte care ar putea duce la incendii.

Reglarea scaunelor din faţă ar putea provoca scurtcircuitări în vehiculele Maserati fabricate în 2014 - 2017, potrivit documentelor US National Highway Traffic Safety Administration. De asemenea, compania a rechemat 10.879 de vehicule Quattroporte şi Ghibli produse între anii 2014 şi 2015, din cauza unor scurgeri de combustibil care pot provoca incendii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb