Au fugit cu banii!

În 1969 Theodore John Conrad era un tânăr de 22 de ani. O fotografie alb-negru din acea perioadă ne arată un tânăr chipeş, îmbrăcat "smart", după moda vremii, în costum şi cu cravată. Avea viaţa înainte. Dar ceva probabil că nu îl atrăgea la acea viaţă, aşa că s-a decis să o schimbe. Într-o vineri, la sfârşitul programului, casierul Theodore John Conrad a pus într-o pungă de hârtie 215.000 de dolari din banii băncii la care lucra şi a ieşit pe uşă. Nimeni nu l-a mai văzut de atunci.

Suma cu care a şters-o Conrad, în banii de acum, ar însemna circa două milioa­ne de dolari. Suficient pentru a-l propulsa pe făptaş pe lista FBI a celor mai căutaţi oameni din America. A reuşit să nu fie prins timp de mai bine de 50 de ani. Abia zilele trecute i-a fost din nou luată urma. Omul murise în urmă cu doi ani. A trăit cu un nume fals aproape toată viaţa.

De ce? Încerc să înţeleg, dar am o limită. Pricep că l-au atras banii. Dar merită preţul? Să îţi arunci în neant toată existenţa de până atunci, inclusiv numele, să fugi de toată lumea, să trăieşti o viaţă de împrumut.

Mai există aşa ceva? Bizar, mă tem că da. Fenomenul nu e chiar atât de rar. Mă uit la politicienii noştri. Pe câţiva îi ştiu de când erau persoane private. Nu aveau "Puterea". Şi realizez cât de mult i-a schimbat o pungă cu bani publici. Nu îi mai recunoşti.

Acum ceva ani, pe când lucram în Administraţia Prezidenţială, m-am întâlnit cu doi dintre aceştia la o masă. Plesneau (la propriu) de prosperitate. Îi ştiam de pe vremea studenţiei. Erau pe atunci, amândoi, "rupţi în coate". Dar băieţi buni, în felul lor. Le mergea mintea. Dar asta era atunci. Acum oamenii erau "aranjaţi", în slujba unui Prim-ministru plin de dosare penale. Unul avea chiar abonament, pe gratis, la nu-ştiu-ce club scump. Naiv, am întrebat de unde pot face şi eu rost. Dacă e pe gratis, mi-am imaginat, poate mai au câteva printr-un sertar... "Îi ceri domnului X" - am fost sfătuit. Eu eram sceptic că va merge. De ce domnul X mi-ar face mie un asemenea cadou? "Pentru că ai Puterea, mă! Nu înţelegi? Ai Puterea!" - mi-a răspuns, exasperat, insul.

Prin 1972, un psiholog de la Stanford, pe numele său Walter Mischel, a organizat un experiment care a intrat în istoria ştiinţei. Se numeşte "testul bezelelor" (marshmallow). Subiecţii experimentului erau copii mici cărora li se dădeau nişte sarcini simple, însoţite de promisiunea unor premii, după îndeplinirea acestora. Experimentatorii apoi părăseau încăperea, dar lăsau în urmă, la loc vizibil, un borcan cu bezele. O cameră ascunsă îi înregistra pe copiii care cedau tentaţiei şi se serveau cu bezele înainte să termine ce aveau de terminat. Studiul lui Mischel i-a urmărit apoi pe copii pe măsură ce au crescut. Cei care au cedat tentaţiei aveau tendinţa să aibă note mai mici la şcoală, probleme psihologice, şi şanse mai mari să intre în coliziune cu legea.

Politicienii de astăzi îmi aduc aminte de copiii care nu se pot stăpâni. Ajunşi în faţa sacului cu bani de la stat, ei se poartă precum copiii din partea inferioară a clasamentului puşi în faţa borcanului cu bezele.

Acum ceva vreme am asistat la o întâlnire a liderilor regionali ai unui partid politic. Unul s-a ridicat şi a început să facă socoteala banilor pe care i-a cheltuit din buzunar în campania electorală. Aveai senzaţia că ascultai o precupeaţă care îşi calcula profitul pe legăturile de ceapă vândute la tarabă.

Banii îi fac pe unii să îşi piardă minţile. Iată alt caz: În 1971 un pasager al unui avion care zbura de la Portland la Seattle a luat ostatici echipajul şi pe ceilalţi pasageri. A cerut şi a obţinut 200.000 de dolari şi câteva paraşute. Avionul a decolat din nou şi după un timp echipajul a sesizat că o uşă s-a deschis în zbor. Răpitorul, cunoscut drept "D.B. Cooper", sărise. Nimeni, de atunci, nu ştie unde este. Nici dacă mai trăieşte. Să sari dintr-un avion de pasageri cu reacţie e, în mod normal, un gest fatal. Până unde duce setea de bani? Cam aşa şi cu unii dintre politicienii de astăzi. Au sărit în întuneric, în necunoscut, cu geanta de bani ţinută strâns în braţe, exact ca D.B. Cooper.

Diferenţa este că despre aceştia ştim unde au făcut o gaură în sol. Cei mai mulţi au supravieţuit impactului. Au ajuns nişte personaje comice, de care îşi aduc aminte doar emisiunile de scandal. Nu realizezi ce anume a făcut ca, la timpul lor, ei să acumuleze atâta putere. Să ocupe asemenea funcţii înalte. Şi să păcălească atâţia alegători.

Din poveste mai lipseşte ceva. Banii. Noi ne-am distrat, ei au plâns, dar unde e servieta cu bani? Vedeţi dumneavoastră, ceva nu iese la socoteală. S-a furat în ţara asta ca în codru. Unii, foarte puţini, au fost prinşi. Câţiva au trecut şi pe la puşcărie. Dar nu am văzut ca banii să fie recuperaţi. Avem, se pare, chiar un oficiu pentru prevenirea spălării banilor. A auzit cineva vreun sunet din acea direcţie? S-au dat decizii de "recuperare a prejudiciului". Dar filmul s-a terminat fără ca banii să mai iasă la iveală.