AUGUSTIN LAZĂR: Nu se poate spune că agresivitatea în societatea românească a scăzut

M.I.
Politică / 17 ianuarie 2019

Procurorul general Augustin Lazăr afirmă că nu se poate spune că agresivitatea în societatea românească a scăzut, ci dimpotrivă, există un grad de "nervozitate", iar "persoanele care au ieşit din mediul penitenciar au avut o contribuţie la valul de agresivitate". "Dacă am fi făcut studiile de impact, am fi putut cu uşurinţă să prevedem aceste lucruri", consideră Lazăr.

Întrebat dacă legea recursului compensatoriu a creat un pericol mai mare în societate, Augustin Lazăr a spus: "Din păcate, n-am putea spune că agresivitatea în societatea românească a scăzut".

"Dimpotrivă, există un anume grad de nervozitate pe care îl observăm, iar persoanele care au ieşit din mediul penitenciar au avut o contribuţie la valul de agresivitate pe care îl observăm. Ministerul Public, cu resursele pe care le are, după ce a investit o dată şi a exercitat acţiunea penală împotriva acelor persoane, a fost pus în situaţia din nou să-i prindă, din nou să le dovedească vinovăţia, să exercite acţiunea penală împotriva acestor persoane. Noi puteam, dacă am fi făcut studiile de impact, am fi putut cu uşurinţă să prevedem aceste lucruri", a afirmat Lazăr, conform News.ro.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, ieri, că Legea recursului compensatoriu a fost promovată de Guvernul tehnocrat, a fost votată şi de parlamentari USR şi PNL, iar preşedintele a promulgat-o fără să o atace la CCR. Toader a precizat că, în urma întâlnirii pe care a avut-o cu premierul Viorica Dăncilă, va face o evaluare a consecinţelor legii, iar luni dimineaţă îi va prezenta şefei Guvernului propuneri legislative şi non-legislative.

Tudorel Toader a precizat că, din statistica primită de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), rezultă: scăderea populaţiei penitenciare; scăderea numărului celor condamnaţi care au beneficiat de liberare condiţionată; scăderea numărului celor care revin în penitenciar după ce au beneficiat de liberare condiţionată; o scădere generală a stării de recidivă.

"În anul 2014 au fost liberaţi condiţionat 11.392 de condamnaţi, în anul 2018 au fost liberaţi condiţionat 8.859 de deţinuţi. Deci de la 11.392 - 2014, 8.859 în 2018. Numărul celor care revin în penitenciar după liberare condiţionată spuneam că este în scădere. Dacă luăm comparativ acelaşi an 2014, observăm că au revenit în penitenciar 3.598 de deţinuţi liberaţi condiţionat, faţă de 2018 când au revenit în penitenciar 448 de liberaţi condiţionat. Acuma, din totalul celor care, într-un fel sau altul, au beneficiat de prevederile legii privind recursul compensatoriu, statistica oficială a ANP-ului ne arată că 5,02 la sută au revenit în penitenciar. 5,02 la sută au revenit", a spus Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a ţinut să menţioneze că autorul crimei de la Mediaş nu face parte din cei care au fost eliberaţi în baza recursului compensatoriu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb