Aura Vasile, numită vicepreşedinte UNPR Bucureşti

Ziarul BURSA #Politică / 2 martie 2012

Deputatul Aura Vasile a fost numită, ieri, vicepreşedinte al UNPR Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă remis, ieri, de Uniune.

Potrivit comunicatului citat, Biroul Politic Permanent al Organizaţiei UNPR Bucureşti a desemnat-o pe Aura Vasile ca vicepreşedinte al filialei, după ce aceasta s-a înscris în UNPR în decembrie 2011.

Comunicatul mai arată că fostul deputat PSD le-a mulţumit colegilor din UNPR Bucureşti pentru încrederea acordată.

Aura Vasile este la al treilea mandat de deputat de Bucureşti, fiind vicepreşedinte al Comisiei pentru tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor.

Aura Vasile anunţa, în decembrie 2011, că a hotărât să se alăture celor din UNPR, "cei care au demonstrat, spre deosebire de alţii, că au valori şi principii solide". Ea menţiona că rămâne pe mai departe "războinică şi dedicată cauzei" în care crede, potrivit Mediafax.

Ulterior, liderul PSD Marian Vanghelie a declarat că a avut o discuţie cu deputatul Aura Vasile, iar aceasta a renunţat la a pleca din PSD la UNPR.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ioan Oltean citea, în ziua următoare, în plenul Camerei, o declaraţie prin care Aura Vasile anunţa că, începând din 19 decembrie, se declară membru UNPR şi va activa ca deputat al grupului progresist.

Mai apoi, Aura Vasile a relatat că i-a solicitat, telefonic, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anas-tase, să nu citească în plen nota pe care o depusese la Biroul Permanent, prin care îşi anunţa demisia din PSD. Aura Vasile spunea: "Am rugat-o pe Roberta Anastase să nu citească în plen nota prin care anunţam că demisionez din grupul PSD, pentru că nu o mai fac. Regulamentar, anunţul trebuia să îl fac eu de la tribuna Camerei. Nu a dat curs solicitării mele, am văzut că Ioan Oltean a făcut anunţul. Aceasta este încă o încălcare a Regulamentului Camerei. De aceea am trimis astăzi o altă notă, am înregistrat-o la Biroul Permanent şi la cabinetul preşedintei Roberta Anastase, prin care anunţ că nu mai demisionez din PSD".

Vicepreşedintele UNPR Sorin Chivu cataloga gestul deputatului Aura Vasile, care s-a înscris în UNPR pentru a-şi da demisia în aceeaşi zi drept "un dezechilibru", spunând că "fie a fost şantajată, fie supusă unor presiuni din partea PSD".

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Iata ca nici macar Vanghelie nu a facut-o sa se razgandeasca. Era de asteptat ca Vasile sa aleaga UNPR, este mult mai respectata acolo plus ca a mai lucrat in aceeasi echipa cu majoritatea unpr-istilor.

    A facut o alegere foarte buna. In cadrul UNPR-ului va avea parte de mult respect si intelegere si vor pune impreuna in aplicare numeroasele proiecte pe care le are UNPR-ul.

    Bine ca i-a venit mintea la cap doamnei Vasile si a facut alegerea corecta. In PSD nu mai avea nicio perspectiva, pe cand UNPR-ul devine un partid din ce in ce mai puternic.

    Prin Aura Vasile, UNPR-ul a gasit solutia ideala de a propune o contracandidata la Nuti Udrea pentru Bucuresti. Se pare ca nu doar frumusetea conteaza ci mai mult experienta.

    Vor fi din ce in ce mai multi cei care vor vedea in UNPR un partid politic puternic si responsabil care va face treaba buna pentru romani. Dupa atata timp s-a convins si deputata Aura Vasile.

    Vasile Aura castiga un nou mandat alaturi de UNPR iar UNPR castiga un parlamentar foarte activ.

    Mult success in noua functie politica. Liliana Mincă va ocupa funcţia de vicepreşedinte a organizatiei UNPR din Bucuresti, o functie care o reprezinta in fata alegatorilor capitalei.

    veti avea de castigat impreuna. succes la bucuresti. inteligenta miscare a unpr.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb