AUSTRIA NU MAI VREA SĂ PLĂTEASCĂ O PARTE A DATORIILOR BĂNCII NAŢIONALIZATE HYPO ALPE ADRIA Un default suveran căruia nimeni nu-i spune pe nume

Ultimele ştiri din presa internaţională, privind situaţia băncii austriece Hypo Alpe Adria, reflectă, parcă, ceva din atmosfera unui salon de bal vienez, unde muzica te îndeamnă la dans, iar discuţiile sunt deosebit de civilizate.

Dincolo de aparenţe, există însă o "mică" problemă: în mijlocul salonului se află un "cadavru" pe care nu-l vede nimeni, deoarece toată lumea acceptă explicaţiile oficiale, conform cărora nimeni nu trebuie să se îngrijoreze de prezenţa unei persoane adormite de pe urma consumului excesiv de alcool.

Tot astfel, decizia guvernului de la Viena, de a impune pierderi unor creditori ai băncii naţionalizate în 2009, nu este prezentată sub adevăratul ei nume, adică default suveran.

Timiditatea presei internaţionale este, însă, de înţeles: nu poţi să vorbeşti de funie în casa spânzuratului, mai ales când multe ţări europene se află într-o situaţie mult mai dificilă decât a Austriei în ceea ce priveşte datoria publică. Dar există şi două excepţii de la regula ştirilor neutre privind evoluţia "dramei" din jurul Hypo Alpe Adria.

La sfârşitul săptămânii trecute, ediţia online a cotidianului german Handelsblatt scria despre "ţara care nu îşi plăteşte creditorii". Decizia guvernului de la Viena afectează mai ales banca germană de stat BayernLB, deosebit de influentă în Bavaria, efectul asupra bilanţului său fiind de circa 800 de milioane de euro. "Austria poate plăti, dar nu vrea acest lucru", mai arată Handelsblatt.

Ce s-a întâmplat? După cinci ani de negare a realităţii în privinţa viabilităţii Hypo Alpe Adria, ministrul de finanţe Michael Spindelegger a propus, la mijlocul săptămânii trecute, un proiect de lege prin care datorii subordonate ale băncii, în valoare de circa 890 de milioane de euro, vor fi şterse. "Austria invocă o lege folosită de Islanda pentru a evita onorarea unei garanţii guvernamentale, lege care are la bază o directivă din 2001 a UE", se arată într-un articol de la Bloomberg.

Teoretic, datoriile pe care doreşte să le şteargă guvernul de la Viena sunt garantate de provincia Carintia, dar situaţia sa financiară este foarte gravă chiar şi fără onorarea garanţiilor. Oricum, prin naţionalizare, datoriile Hypo au devenit parte a datoriei publice, chiar dacă nu au fost contabilizate ca atare (n.a. în sistemul conturilor naţionale ESA95 este permisă scoaterea de la calculul datoriei publice a unor datorii contingente).

Statul austriac a alocat peste cinci miliarde de euro în ultimii ani pentru susţinerea Hypo, iar acum încearcă să-i convingă pe investitori că decizia de expropriere nu reprezintă un default suveran şi se va aplica doar pentru acest caz singular.

Dar nimeni nu crede acest lucru. În timp ce Standard & Poor's a plasat sub observaţie, pentru o posibilă degradare, şapte bănci şi patru administraţii provinciale, conducătorii unor mari bănci austriece au cerut guvernului să renunţe la promovarea legii. "Insolvenţa Hypo a fost respinsă deoarece nu s-a dorit subminarea încrederii investitorilor", a declarat Karl Sevelda, directorul executiv al Raiffeisen Bank International, pentru Reuters, adăugând "însă neonorarea garanţiilor provinciale are acelaşi efect".

Stefan Pichler, profesor la Vienna University of Economics, a declarat că adoptarea legii de expropriere a creditorilor subordonaţi ai băncii Hypo reprezintă "un pas către standardele Ungariei", după cum scrie Die Presse. Profesorul Pichler a mai precizat că "aceasta este o intervenţie retroactivă asupra contractelor legale, pe baza unor argumente morale false".

Astfel de declaraţii nu l-au împiedicat pe ministrul Spindelegger să privească detaşat agitaţia creată de proiectul său de lege. "Impunerea unor pierderi pentru investitorii care deţin obligaţiuni subordonate, cunoscută şi sub numele de bail-in, va intra în vigoare în UE din 2016, dar noi anticipăm acest lucru pe baza legilor UE existente", a declarat Michael Spindelegger în faţa ziariştilor la Viena.

Aprobarea legii în Parlament riscă, pe lângă o serie de efecte financiare deosebit de negative, şi declanşarea unui conflict politic, cel puţin între Bavaria şi Austria, dacă nu chiar între Germania şi Austria. "Guvernul Bavariei nu acceptă haircut-ul austriac", scrie cotidianul Der Standard, în condiţiile în care "asistăm la un eveniment unic în Europa, o ţară dorind să scape de datorii prin lege", după cum a declarat Markus Söder, ministru de finanţe în guvernul bavarez şi membru al CSU (Uniunea Creştin-Socială), partid din coaliţia care formează guvernul condus de Angela Merkel. Söder a ameninţat cu "luarea în considerare a tuturor opţiunilor legale, inclusiv la nivel internaţional".

Poate că argumentele morale ale unui default de facto al Austriei sunt false, dar problema ridicată de situaţia băncii Hypo este de altă natură. De ce a trebuit landul Carintia să garanteze datoriile unei bănci? De ce multe state europene au garantat datoriile bancare de la începutul crizei? Da, datoriile trebuie plătite, însă ce vină au cetăţenii că s-au trezit responsabili pentru datorii asumate de către guverne, fără niciun fel de consultare?

Austria mai are în Europa o reputaţie relativ solidă, iar refuzul plăţii unor datorii pare de neconceput. Dar dacă ce scrie Handelsblatt, că "Austria poate plăti, dar nu vrea acest lucru", nu are acoperire în realitate? Dacă Austria chiar nu mai poate să plătească pentru susţinerea Hypo Alpe Adria şi a altor bănci?

O ştire din publicaţia germană online Deutsche Wirtschafts Nachrichten arăta, recent, că "armata Austriei nu îşi mai permite să cumpere combustibili", deoarece este "în pragul colapsului financiar". O parte din fondurile necesare vor fi asigurate din vânzarea unor autovehicule care nu mai pot fi întreţinute şi din vânzările de terenuri.

Dacă guvernul austriac nu va ceda presiunilor externe şi va menţine proiectul de lege, iar acesta va fi aprobat de Parlament, vom avea posibilitatea să "vizionăm" în avans secvenţe din lung-metrajul care va fi lansat în Europa din 2016.

Ştergerea selectivă a datoriilor şi ignorarea contractelor va pune atunci o presiune deosebită asupra a doi piloni importanţi a ceea ce este cunoscut, de obicei, sub numele de civilizaţie. În aceste condiţii, există un potenţial enorm de subminare pe scară largă a structurilor sociale construite de-a lungul secolelor, fără de care Uniunea Europeană nu este decât doar o noţiune lipsită de conţinut.