Autorităţile din Grecia au plasat în carantină o a doua tabără de migranţi

M.A.
Internaţional / 5 aprilie 2020

Autorităţile din Grecia au plasat în carantină o a doua tabără de migranţi

Autorităţile din Grecia au plasat în carantină o a doua tabără de migranţi, după ce un bărbat afgan în vârstă de 53 de ani a fost diagnosticat cu Covid-19, relatează Reuters.

Anunţul a fost făcut duminică de Ministerul Migraţiei, transmite News.ro.

Afganul depistat pozitiv trăieşte cu familia lui în tabăra Malakasa, alături de alte sute de migranţi şi zilanţi. El a fost trasferat la un spital din Atena.

Contacţii lui vor fi testaţi, iar autorităţile sanitare încearcă să urmărească traseul virusului.

Malakasa se află la 40 de kilometri de capitală. Tabăra a fost plasată în carantină pentru două săptămâni, iar ministerul a mai precizat că aici vor fi suplimentate forţele de ordine. Un alt centru pentru migranţi, cu regim închis, a fost destinat celor care au ajuns în Grecia dupa 1 martie.

Joi, tabăra Ritsona din centrul Greciei a fost plasată în carantină, după ce 20 de azilanţi au fost diagnosticaţi cu Covid-19. Acesta a fost primul astfel de centru din Grecia afectat de la izbucnirea epidemiei în ţară, la începutul lunii martie.

La nivel global, de la depistarea coronavirusului în China, la finalul anului trecut, au fost raportate aproximativ 1,2 milioane de cazuri de infectare şi peste 64.000 de decese. Din totalul celor afectaţi de Covid-19, mai mult de 244.000 de oameni au fost vindecaţi.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6544
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2472
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9694
Gram de aur (XAU)Gram de aur436.1308

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb