Autorităţile române au descoperit doar un lot de miere franţuzească neconformă

Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 11 aprilie 2017

Ministerul Agriculturii, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Autoritatea Naţională Fitosanitară au anunţat luni că, în urma verificărilor privind eventualele standarde duble aplicate de către multinaţionale în calitatea produselor vândute în estul şi vestul Europei, din 175 de probe prelevate, au descoperit doar un singur produs neconform - miere importată din Franţa, care depăşea cu 50% limita normală a unui coeficient enzimatic, fără a fi periculoasă pentru consum. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune că a trimis scrisori către omologii săi din Belgia, Germania, Italia, Olanda şi Franţa, în care îi roagă să permită experţilor români să verifice alimentele pe teritoriul acestor ţări, pentru a le compara calitatea cu cea a alimentelor vândute sub aceleaşi mărci în România.

"S-a dovedit că s-a depăşit cu 50% un coeficient care indică nivelul de fructoză. Acest coefient este o depreciere calitativă. Era miere, numai că zahărul nu era era de cea mai bună calitate", a declarat, luni, directorul general al ANSVSA, Geronimo Brănescu, potrivit news.ro.

Acesta a mai spus că era vorba despre un lot de 396 de recipiente de origine din Franţa, care purtau marca "Fleur de miel", a câte 500 de grame, din care 108 recipiente au fost retrase. Restul recipientelor au fost comercializate.

Directorul ANSVSA a precizat că mierea considerată neconformă după standardele româneşti nu reprezenta niciun pericol de consum pentru populaţie.

Instituţiile au anunţat că au controlat 11 hipermarketuri şi supermarketuri ale reţelelor Carrefour, Metro, Billa, Cora, Mega Image, Penny şi Profi.

Din aceste magazine, experţii au recoltat 175 de probe din carne, peşte, legume fructe, miere, lactate, miere, fructe şi legume.

Reprezentaţii celor patru instituţii au mai precizat că toate probele provin de la produsele din comerţul intracomunitar, iar toate probele au fost analizate la trei laboratoare din România.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat că următorul pas privind standardele duble la calitatea alimentelor ar fi verificarea produselor alimentare de pe teritoriul a cinci ţări: Belgia, Germania, Italia, Olanda şi Franţa.

"Am trimis o scrisoare prin care îi rog sa dea posibilitatea experţilor noştri, împreună cu experţii lor, să preleveze probe pe aceste teritorii. (...) Scrisorile pe care le-am transmis colegilor din cele cinci state au pornit vineri. Aştept răspuns şi apoi cu o procedură de comun acrod, experţii noştri vor merge în ţările respective şi vor prelua probele", a declarat Daea.

Întrebat de ce nu a trimis mai devreme aceste scrisori, ministrul Agriculturii a spus că a "socotit necesar" să facă analize şi să asigure populaţia României că pe rafturile magazinelor sunt produse care se pot consuma.

Ministrul susţine că nu vrea să introducă dezordine în sistem sau să alarmeze consumatorul.

"Nu poţi compara decât dacă produsele au acelaşi furnizor, dacă au aceeaşi calitate, dacă au aceeaşi etichetă, aceeaşi origine", a completat Daea.

La sfârşitul lunii februarie, ministrul Petre Daea anunţa că Ministerul Agriculturii, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) urmau să verifice dacă există un dublu standard în ceea ce priveşte calitatea produselor alimentelor în estul şi vestul Europei.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, în luna martie, şi a anunţat că va face o anchetă privind respectarea dreptului la ocrotirea sănătăţii, după protestul Cehiei, Ungariei, Poloniei şi Slovaciei legat de standardele duble practicate de marile branduri la produsele alimentare şi după ce Ministerul Agriculturii din România a anunţat monitorizarea fenomenului.

Sesizarea din oficiu viza posibila încălcare a articolelor 16 şi 34 din Constituţie privind egalitatea în drepturi şi dreptul la ocrotirea sănătăţii, a anunţat Avocatul Poporului.

Decizia Avocatului Poporului a venit după ce, în 25 februarie, Grupul de la Vişegrad, care cuprinde Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia, a făcut apel la celălalte state din Europa Centrală şi de Est să se alăture iniţiativei împotriva standardelor duble practicate de marile branduri, prin practica folosirii unor ingrediente de calitate inferioară în produsele alimentare destinate vânzării în statele mai sărace din Uniunea Europeană.

Producătorii se apără susţinând că diferenţele de compoziţie sunt date de gusturile locale. Alimentele sunt în general mai ieftine în Europa de Est decât în Vest, dar mulţi cumpărători merg în Occident pentru a cumpăra produse de calitate mai bună. Consumatorii din Europa Centrală şi de Est au adoptat rapid brandurile occidentale, după căderea comunismului, în 1989.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb