AVBS Credit: 4 riscuri implicate atunci când românii vor un credit ipotecar nou

D.R.
Bănci-Asigurări / 25 august 2023

AVBS Credit: 4 riscuri implicate atunci când românii vor un credit ipotecar nou

Din datele estimate de compania românească AVBS Credit, volumul de credite ipotecare pe care compania îl va intermedia până la sfârşitul lui 2023 va creşte cu cel puţin 20% faţă de volumul intermediat în primele luni ale anului curent, informează un comunicat de presă al AVBS Credit, remis astăzi redacţiei.

Deoarece dobânzile fixe au scăzut în ultima perioadă, românii au început demersurile de obţinere a creditelor ipotecare noi pentru achiziţionarea propriilor locuinţe, dar şi pentru refinanţarea creditelor, contractate în trecut, care acum au dobânzi variabile ridicate. Brokerii de la AVBS Credit au pregătit 4 sfaturi eficiente cu privire la riscurile implicate atunci când românii vor să contracteze un credit ipotecar nou, conform sursei citate.

Este foarte important, încă de la începutul procesului de creditare, să identifici banca care ţi se potriveşte şi îndeplineşte nevoile tale , afirmă sursa citată.

În funcţie de dobânda creditului, dacă ea este una peste medie, atunci veniturile persoanei contractante trebuie să fie net superioare pentru a putea acoperi dobânda şi a accesa împrumutul dorit, menţionează sursa citată.

Banca oferă marje de dobânzi pentru diferite profiluri de clienţi. În funcţie de profilul tău, vârstă, valoare venit, domeniu de activitate şi vechimea în câmpul muncii, pentru o bancă poţi să fii client VIP.Este important de reţinut faptul că aşa-zişii clienţi VIP beneficiază de dobânzi mai bune, iar cei non-VIP au dobânzi standard , potrivit sursei citate.

Instituţiile financiare doresc ca imobilele pe care le acceptă în garanţie să îndeplinească anumite standarde. De exemplu, să fie racordate la utilităţi, să nu fie incluse în riscuri seismice, să nu existe modificări în structura imobilului care nu sunt înscrise în Cartea Funciară şi altele. Este necesar ca locuinţa să îndeplinească standardele băncii pentru ca viitorul împrumut să fie acceptat şi creditat de bancă, relatează sursa citată.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. deci daca dobanda este peste medie venitul trebuie sa fie peste medie...

    a carei medii?! 

    ca bancile in marea calicie ciclica sar dobanzile peste veniturile generate de regiunea respectiva... de aici si creditee toxice date in final de expansiune economica / credit... 

    sunt ipoteci cu rate de 3000-4000 lei pe luna in cartiere cu salarii minime / medii ca medie din piata sub aceste rate sau pana in limita acestor rate... 

    si ne intrebam de ce generam valuri de executari.... 

    sau cand banca face intentionat pitamidarr speculativa la credite acordate... de parasuteaza ipotecile oamenilor peste chiriile nete din regiuni ca pe urma sa traga speculativ dupa ele chiriile si sa exacerbeze traiul in regiune declansand tot bancile urmatoarea criza exonomica cauzata de costul speculativ de trai... in care participa toti: guvern ridica speculativ taxe; banci calicie pana in cer; oameni disperari ca nu pot accesa case se avanta in datorie; speculatorii ca nu sunt taxati dur de guver tin oferta restransa artificial; costul vietii loveste in fuga tinerilor din regiuni si in crestere infractiuni. 

    bancile se fac ca nu vad.., ele cauzeaza urmatoarea depresie... bancile sunt fortate yoy sa isi ridice "valoarea" aprecierea activelor imobiliare ca sa spele / rastogoleasca creditele si ele sa para solvabile... rastagolesc in nebunie pana parasuteaza ciclic valorile yoy peste 20-25-40-60 chiar si 100%... declansand criza costului de trai... unde oamenii vor trebuii sa aleaga intre paine sau beton deasupra capului. 

    Si si ajunge iar ca in 34...53...72...92...2012... si alta in fata... 

    s c c r e t  

    1. Ai batut campii mult si bine asa cum iti place tie sa faci mereu.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb