Competitivitatea în declin din Franţa şi Italia, cauzată de datoriile ridicate şi costurile cu forţa de muncă, ameninţă să creeze probleme economice grave pentru restul zonei euro, avertizează Comisia Europeană.
Potrivit unui raport al Comisiei, care priveşte 13 ţări ale Uniunii Europene, Italia şi Franţa au o capacitate scăzută de a face faţă şocurilor economice. Documentul arată că, în Italia, PIB-ul real a scăzut cu 7% de la izbucnirea crizei financiare şi a datoriilor, în 2008, iar în Franţa - deşi ţara a evitat recesiunea în 2010-2011, balanţa comercială a scăzut din1997, iar datoria externă a sporit semnificativ în 2011.
"Dacă aceste tendinţe vor continua, ele vor pune presiuni pe perspectivele de creştere pe termen lung ale Franţei", conform oficialilor de la Bruxelles.
"Potenţialele efecte de spirală economice şi financiare către restul zonei euro rămân importante, dacă turbulenţele de pe pieţele financiare legate de datoria suverană a Italiei se intensifică din nou", subliniază raportul.
Totodată, documentul precizează că în Spania şi Slovenia, dezechilibrele structurale economice sunt "excesive". Conform raportului, în Spania, nivelurile foarte ridicate ale datoriei - interne şi externe - continuă să reprezinte riscuri serioase pentru creşterea economică şi stabilitatea financiară, iar în Slovenia, stabilitatea sectorului financiar este pusă în pericol de datoriile mari ale companiilor.
"Acţiunea politică decisivă a statelor membre şi cea de la nivelul UE ajută la reechilibrarea economiei europene", a afirmat ieri Olli Rehn, comisarul european pentru afaceri economice şi monetare. Dar, în opinia sa, "va dura ceva timp până la rezolvarea dezechilibrelor care au crescut necontrolat în deceniul de dinaintea crizei şi care continuă să afecteze economiile".