Avocaţi: FP va primi dividende aferente anului 2005, de la Romgaz

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 iunie 2011

Avocaţi: FP va primi dividende aferente anului 2005, de la Romgaz

Fondul Proprietatea (FP) a obţinut, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dreptul de a beneficia de dividende în valoare de 18,5 milioane lei de la Romgaz Mediaş, pentru anul 2005, când fondul a devenit acţionar al companiei de gaze naturale.

"Decizia instanţei supreme s-ar putea dovedi deosebit de utilă în conturarea unui test legal de eficacitate a hotărârilor AGA. Ea demonstrează că opţiunea acţionarilor de a nu formula acţiune în anulare împotriva deciziilor AGA nu garantează neapărat eficienţa legală a acestora", a declarat Robert Roşu, avocat asociat al Ţuca Zbârcea & Asociaţii, citat de Mediafax.

La data de 7 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de Fondul Proprietatea, reprezentată de Ţuca Zbârcea & Asociaţii, obligând Romgaz Mediaş să acorde Fondului Proprietatea dividende în cuantum de 18.510.458 lei, ca urmare a repartizării profitului net pentru anul 2005. Debitului principal i se adaugă accesorii de dobândă legală ce vor fi calculate începând cu anul 2007.

Decizia irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a modificat în întregime hotărârea pronunţată în apel de Curtea de Apel Alba Iulia în decembrie 2010, precizează reprezentanţii casei de avocatură.

Fondul Proprietatea a iniţiat procesul împotriva Romgaz Mediaş în vara anului 2008, solicitând contravaloarea a 15% din dividendele societăţii pe întreg anul 2005, aşa cum rezultau ele din calitatea de acţionar al Fondului.

"Considerând că Fondul Proprietatea a devenit acţionar al societăţii la data de 28 decembrie 2005, Romgaz Mediaş a hotărât, în AGA din noiembrie 2007, distribuirea către Fondul Proprietatea a unor dividende reprezentând 153.401 lei, pentru trei zile din 2005 (28 decembrie - 31 decembrie 2005). Decizia AGA nu a fost contestată de Fondul Proprietatea pe calea unei acţiuni în anulare la acea vreme", mai spun avocaţii.

Echipa de avocaţi de la Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost coordonată de avocaţii asociaţi Robert Roşu şi Ioana Hrisafi-Josan.

FP este o societate de investiţii de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. chiar daca a durat o vesnicie procesul, a meritat decizia lui Lulache si a Consiliului de Supraveghere, de a merge in instanta. Sa-si ceara public scuze toti carcotasii care se isterizau pentru salariul mare pe care l-ai incasat pe perioada mandatului. Mai ramane insa vanzarea pachetului catre CEZ...

    1. NU ESTE MERITUL LUI LULACHE CI FRANKLIN TEMPLETON A URMARIT RECUPERAREA TUTUROR CREANTELOR DELA ROMGAZ. LULACHE SI URSACHE AU FURAT MILIOANE DE EURO.

      Inainte sa carcotati la adresa ei, sa nu uitam faptul ca sub mandatul ei atinsese o tranzactie chiar pretul record de 0.6 (prin 2008) si nota bene, eram in jungla pietei gri !! Despre ce vorbim aici stimabile, m-am cam saturat de americanii astia care doar ne-au umflat factura onorariului de peste 1000 ( o mie de ori !!) fata de cel platit de noi lui Ionut Popescu (care de bine de rau a smuls de la Boc listarea fondului) si de inca o suta de ori situat peste onorariul generos platit de actionari lui Lulache (adica peste 10 mii de euro liunar) Cat despre dividendele incasate de actionari de la infiintarea fondului, sa nu uitam ca americanii au vrut mai degraba sa le reduca decat sa le creasca. Deci repet, ce beneficii ne-a adus in final contractul cu americanii? Ca dupa listare vad preponderent speculatori intrand pe FP si nu atat investitori de bataie lunga, predomina speculatori pomanagii precum pe piata gri, care le vroiau doar pe nimic, la discounturi de aproape 70 % Pai astfel de investitori de calitate a doua, prindeam oricum dupa listare si fara managerii preapretiosi de la Franklin, ce ne factureaza un contract anual de multe milioane de euro. Chiar si guvernul banuiesc ca astepta de la ei sa vina cu alta talie de investitori catre FP, ca din cei inregistrati doar prin Bermude si Cipru, mai gaseam si noi...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb