AVOCATUL LUI DAN ADAMESCU:  "Omul de afaceri este la terapie intensivă"

Ion Marian
Bănci-Asigurări / 28 decembrie 2016

Dan Adamescu

Dan Adamescu

Avocatul lui Dan Adamescu a declarat marţi, pentru News.ro, că omul de afaceri este la secţia de terapie intensivă a unui spital privat, motiv pentru care s-au făcut cereri la Penitenciarul Jilava să permită familiei acestuia să stea lângă el, primind însă doar dreptul să-l vadă.

Surse din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au precizat că Dan Adamescu a primit deja cinci vizite legale în luna decembrie, iar acordarea unei alte vizite ar însemna o recompensă, care se acordă doar dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Răspunsul ANP a fost că omul de afaceri se află într-o cameră septică, situaţie în care nu poate primi vizite.

Avocatul omului de afaceri, Cătălin Breazu, a spus că a solicitat să găsească o cale de rezolvare legală şi să permită familiei lui Dan Adamescu să îl viziteze în spitalul în care acesta este internat, sub pază. Penitenciarul Jilava a permis doar surorii lui Adamescu doar să-l vadă.

Avocatul Cătălin Breazu, a spus, ulterior precizând că familia omului de afaceri a primit permisiunea să-l vadă: "Procedurile penitenciarelor sunt clare. S-au făcut cereri la conducerea penitenciarului pentru suplimentarea numărului de vizite. Domnul Adamescu este inconştient în acest moment, se află la terapie intensivă. Aşteptăm un răspuns de la conducerea Penitenciarului Jilava, sunt convins ca se va găsi o rezolvare legala, bunăvoinţa există. Este o chestiune umanitară, nu este un favor".

Surse din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au informat că Dan Adamescu a beneficiat în luna decembrie de cinci vizite legale, iar acordarea unei noi vizite ar însemna o recompensă, care se acordă doar dacă sunt îndeplinite anumite condiţii, respectiv pentru bună conduită şi stăruinţă în muncă sau în cadrul unor activităţi desfăşurate de unitatea de detenţie. Un alt argument al celor de la Administraţia Penitenciarelor pentru faptul că familia poate doar să-l vadă pe Dan Adamescu a fost acela că omul de afaceri se află într-o cameră septică.

Sursele citate au precizat că Dan Adamescu a fost transferat în septembrie din Penitenciarul Rahova în Penitenciarul Jilava şi i s-a stabilit regimul semideschis de executare a pedepsei. De atunci, omul de afaceri, prin avocaţii săi, a depus la conducerea Penitenciarului Jilava documente medicale din care ar rezulta că acesta suferă de 18 boli, cea mai gravă fiind la un picior, unde are nevoie de o proteză la genunchi.

În urma acestor solicitări, Dan Adamescu a fost transferat, pe 10 septembrie, de la Penitenciarul Jilava la Spitalul de Urgenţă Floreasca, pentru investigaţii în vederea unei operaţii la genunchi, pentru montarea unei proteze. Ulterior, în urma investigaţiilor medicale, un medic de la Spitalul Floreasca a recomandat ca, pentru a-i fi montată o proteză la genunchi, Dan Adamescu să mai slăbească, astfel că a fost transferat, sub pază, la un spital privat specializat în tratarea şi chirurgia obezităţii, de unde nu a mai plecat de la data transferului, au mai spus sursele citate.

Potrivit Legii 254/2013 privind executarea pedepselor, recompensele ce constau în suplimentarea dreptului la vizite pot fi acordate persoanelor condamnate care au o bună conduită şi au dovedit stăruinţă în muncă sau în cadrul activităţilor educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale.

Recompensele pot fi acordate de o comisie formată din director, care este şi preşedintele comisiei, directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă psihosocială, la propunerea personalului care desfăşoară activităţi directe cu persoanele condamnate, cu avizul şefului secţiei unde sunt deţinute.

Dan Adamescu execută, din 27 mai, pedeapsa de patru ani şi patru luni primită în dosarul în care a fost acuzat că a mituit doi judecători pentru pronunţarea unor soluţii favorabile în dosare de insolvenţă ale unor firme ale sale.

În 21 decembrie, Tribunalul Ilfov a respins, definitiv, cererea lui Dan Adamescu de eliberare condiţionată, omul de afaceri putând să facă o nouă solicitare în 19 februarie 2017.

DNA a arătat că Adamescu nu este în imposibilitate de a executa pedeapsa, fiind internat într-un spital privat pentru a se opera la un genunchi, nu din cauza altor afecţiuni.

Comisia de liberare condiţionată de la Penitenciarul Jilava a stabilit atunci că Dan Adamescu nu a dat dovezi de îndreptare şi că acesta ar putea să revină cu o cerere de eliberare după patru luni.

Avocatul lui Adamescu a susţinut că acesta este din septembrie internat în spitale, pentru că este într-o situaţie medicală "extrem de gravă", iar în aceste condiţii nu ar putea aduce "dovezi de îndreptare".

În 20 decembrie, Dan Adamescu şi fosta şefă a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor Angela Toncescu au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu şi spălarea banilor în dosarul falimentării "Astra Asigurări", alături de alte opt persoane cu funcţii de conducere în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, iar prejudiciul în acest caz a fost estimat la peste 800 de milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. In cateva zile o sa "moara" si asta la fel ca Patriciu.

    1. bravo,ai nimerit-o ,sau ai stiut ceva!!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb