"Azomureş" amână reînceperea activităţii până la 1 februarie

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 ianuarie 2009

Conducerea Azomureş şi sindicatele au căzut de acord, ieri, să prelungească şomajul tehnic în care se află muncitorii până la 1 februarie, după ce, în decembrie, data reînceperii activităţii fusese stabilită pentru 12 ianuarie, potrivit NewsIn.

Liderul sinidicatului "Alternativa 2002", Dumitru Boantă, a declarat că la ora actuală nu există altă soluţie. "Vom merge tot aşa, cu salariu de 75%; nu exista altă posibilitate acum aşa că a trebuit să acceptăm. Deocamdată se vinde foarte puţin din stoc, ni s-a spus că nu prea sunt lichidităţi, să sperăm că ne vor putea asigura şomajul tehnic.", a spus Boantă.

Liderul de sindicat a apreciat că "criza asta cu gazul este un dar pentru unii". "Chiar dacă nu apărea criza gazului, nu mai puteam lucra pentru că nu se mai vindeau îngrăşămintele", a spus domnia sa, adăugând: "Noi am trăit cu speranţa că noul Guvern va face ceva, va considera agricultura o prioritate. Noi nu putem trăi doar cu ce vindem la export". Întrebat dacă au discutat cu conducerea Azomureş varianta închiderii definitive a combinatului, Boantă a spus că nu-i place să se gândească la aşa ceva.

Directorul executiv al Azomureş, Angela Podină, a declarat că starea de criză survenită este cauzată atât de situaţia gazelor, dar şi de lipsa de comenzi de îngrăşăminte. "Referitor la modul cum ne influenţează criza gazului metan, precizăm că dacă activitatea de producţie a societăţii noastre nu ar fi fost oprită în prezent, atunci, din cauza crizei actuale a gazului, statul ar fi luat decizia de a sis­ta furnizarea gazului către Azomureş, având drept consecinţă încetarea activităţii de producţie. O astfel de situaţie a existat în urmă cu trei ani", a spus Angela Podină.

Aceasta a adăugat că pentru derularea activităţii de producţie, la fel ca producătorii de îngrăşăminte chimice, combinatul mureşan a utilizat un amestec de gaz intern şi de import, la care gazul de import reprezintă circa 35-42% şi a consumat aproximativ două milioane de metri cubi pe zi.

Toţi angajaţii Azomureş, 2.000 de persoane, sunt în şomaj tehnic de mai bine de o lună. Ei au primit salarii, 75%, prime de Crăciun, dar şi prime din profit, fiecare peste o mie de euro. Conducerea Azomureş a decis oprirea temporară a producţiei din cauza problemelor economice legate de criza financiară mondială, dificultăţi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb