Bancherii europeni se tem mai mult de Brexit decât de Grexit

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 26 iunie 2015

Bancherii europeni se tem mai mult de Brexit decât de Grexit

Bancherii europeni sunt mult mai îngrijoraţi de posibilitatea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit) decât de ieşirea Greciei din zona euro (Grexit), conform unei analize Reuters.

Aceasta arată că apartenenţa Marii Britanii la UE este mult mai importantă pentru viitorul pe termen lung al uniunii decât ceea ce se va întâmpla cu Grecia.

"Pentru mine, un Brexit ar fi un coşmar mult mai mare. Marea Britanie are un rol important în economia europeană şi în ecosistem. Ne vom confrunta cu un an de incertitudini", a declarat Tim Adams, preşedintele Institutului Internaţional pentru Finanţe (IIF).

La rândul său, Hans Jaeckel, economist la "DZ Bank", a spus: "În mod mecanic, Grexit va afecta funcţionarea şi structura UE mai mult decât Brexit. Dar pentru spiritul, perspectivele viitoare şi simbolurile UE, Brexit reprezintă un risc mai accentuat".

Amintim că premierul conservator David Cameron şi-a reiterat promisiunea de a organiza, până la sfârşitul anului 2017, un referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. pai grecii ar cam trebui sa zica pa zonei euro.la cata coruptie a fost si este nu cred ca un economist intreg la cap poate sa sustina asa ceva.si nu cred ca euro daca tolereaza asa ceva o sa fie o moneda credibila.Niciodata euro nu poate sa fie ca dolarul ,in curând o sa ramana o simpla hartie igenica pentru politruci .dolarul este si va fii seful Nepotismul european ramane boala maligna a monedei euro.o moneda creata pe genunchi cu concursul unor dielentati este sortita esecului.Oare nu stim ca fiecare popor are moneda pe care si-o merita

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb