Bancherii nu mai ştiu cum să "ajute" economiile emergente

Capitala statului Peru a fost desemnată, în urmă cu un an, gazda întâlnirii anuale a Fondului Monetar Internaţional din octombrie 2015. Atunci s-a dorit, probabil, ca alegerea să fie un simbol al noului statut al pieţelor emergente în cadrul economiei globale.

Din păcate, socoteala de anul trecut nu se mai potriveşte deloc realităţii actuale, dominată de pesimismul referitor la perspectivele economiilor emergente pe termen mediu.

În cazul uneia dintre cele mai mari, Brazilia, situaţia a devenit de-a dreptul dramatică, pe fondul contracţiei economiei şi a crizei politice.

Prăbuşirea preţurilor de pe pieţele materiilor prime, pe fondul declinului cererii globale şi a supraproducţiei, generată de "investiţii" alimentate cu bani ieftini, a demolat, pur şi simplu, povestea frumoasă a creşterii accelerate, în condiţiile în care diversificarea structurală a fost "uitată".

După aproape două decade de avansuri susţinute, cea mai mare parte a economiilor emergente, inclusiv China, descoperă, poate prea târziu, preţul care trebuie plătit pentru creşterea "pe datorie".

Una dintre componentele acestui preţ o reprezintă ieşirile masive ale capitalurilor. "Nu am văzut niciodată aşa ceva", a declarat Hung Tran, director în cadrul Institute of International Finance, referindu-se la ieşirile masive de capital de pe pieţele emergente, după cum scrie New York Times.

Conform estimărilor prezentate de Tran, valoarea totală a ieşirilor nete va fi de circa 800 de miliarde de dolari în acest an şi anul viitor, fenomen fără precedent în ultimii 30 de ani.

În ultimul Raport asupra Stabilităţii Financiare Globale, din octombrie 2015, Fondul Monetar Internaţional apreciază că "odată cu îmbunătăţirea stabilităţii financiare pe pieţele dezvoltate, riscurile au început să se transfere către pieţele emergente", unele dintre acestea, considerate cheie, prezentând "dezechilibre interne substanţiale".

De asemenea, FMI mai avertizează că pieţele obligaţiunilor s-au angajat pe o tendinţă periculoasă de scădere a lichidităţii şi îndeamnă guvernele să adopte măsuri de precauţie, deoarece "lichiditatea de pe piaţa obligaţiunilor poate dispărea instantaneu".

Aceste dezechilibre sunt rezultatul direct al creşterii accelerate a creditării din economiile emergente, pe fondul politicilor monetare "aliniate" celor din marile economii dezvoltate, marcate de dobânzi zero şi programe de relaxare cantitativă.

Acum se văd deja primele rezultate ale neglijării capitalului privat intern, singurul care poate susţine transformările structurale ale economiilor emergente în condiţiile "fugii" capitalului străin, capital care de multe ori are o componentă speculativă deosebit de importantă.

Şi în ultimul raport trimestrial de la BIS (Bank for International Settlements) se arată că "vulnerabilităţile din economiile emergente ocupă centrul scenei", iar datele prezentate sunt deosebit de îngrijorătoare.

Astfel, creditul acordat în dolari în afara Statelor Unite a crescut cu peste 50% din 2009, până la 9,6 trilioane de dolari la sfârşitul primului trimestru din 2015. La nivelul economiilor emergente, creditul în dolari a crescut de aproape două ori în acelaşi interval, iar soldul a depăşit 3 trilioane de dolari.

Teama cea mai mare este aceea că "ieşirile de capital ar putea creşte substanţial, mai ales pe fondul unei deprecierii a yuanului", după cum mai scrie NYT, iar rezultatul va fi o serie de crize care se "rostogolesc" de la o economie emergentă la alta.

Pentru a preveni o astfel de evoluţie, FMI a prezentat, din nou, recomandările sale obişnuite: menţinerea deficitelor bugetare sub control, pentru recâştigarea încrederii investitorilor, şi prevenirea declinului accelerat al monedelor naţionale. În plus, Fondul a recomandat şi amânarea normalizării politicii monetare din Statele Unite.

Jacob Frenkel, fost guvernator al Băncii Israelului şi actualul preşedinte al J.P. Morgan Chase International, a declarat că discuţiile cu reprezentanţi ai băncilor centrale au avut un punct comun: îngrijorarea factorilor decizionali de politică monetară nu priveşte creşterea ca atare a dobânzii din SUA, ci magnitudinea şi momentul ales pentru acest pas.

Pentru David Fernandez, de la divizia din Singapore a băncii Barclays, "întârzierea creşterii dobânzii nu are ca efect decât creşterea volatilităţii şi a incertitudinii de pe pieţele emergente", iar "ieşirile de capital vor continua" în aceste condiţii.

Declaraţia unui reprezentant al Băncii Braziliei a arătat, însă, adevărata povară pe care trebuie să o poarte guvernele din economiile emergente. "Nu există nicio cavalerie, niciun ajutor extern care să vină din partea Chinei sau a Federal Reserve", a precizat Ariosto Revoredo de Carvalho, director executiv în cadrul băncii centrale a Braziliei, după cum mai scrie NYT.

Aceste două probleme, scăderea masivă a cererii din China şi teama de acţiune la nivelul Fed-ului, nu reprezintă un pericol major doar pentru economiile emergente, ci şi pentru cele dezvoltate, pe fondul "dogmei" predominante a creşterii economice prin stimularea exporturilor.

Dezechilibrele despre care scrie FMI în Raportul asupra Stabilităţii Financiare Globale sunt acum aşa de mari, încât Federal Reserve nu mai poate să ajute la reducerea lor prin amânarea creşterii dobânzii şi nici prin lansarea unui nou program de relaxare cantitativă, indiferent de natura acestuia.

După ce au căutat revigorarea profitului pe pieţele emergente, în condiţiile reducerii la zero a dobânzilor din principalele economii dezvoltate, bancherii caută acum soluţii pentru "susţinerea" pieţelor emergente. NYT scrie că ei "se luptă să găsească mijloace pentru ajutarea economiilor emergente", iar "oprirea ieşirilor de capital reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru economia globală".

Din păcate, soluţii nu au fost propuse, deoarece "nu a existat un acord cu privire la căile de acţiune". Dar după ce au "ajutat" economiile emergente prin acordarea creditelor fără grija supraîndatorării clienţilor, oare ce mai pot face bancherii internaţionali, în afara restructurării perpetue a datoriilor sau a "iertării" unei părţi semnificative a acestora?

Ultima parte a întrebării este o glumă, desigur. "Soluţia" va fi, ca de obicei, Fondul Monetar Internaţional, cu ale sale programe de "salvare" şi utilizarea resurselor din economiile emergente pentru "garantarea" plăţii creditorilor.