Băncile ar putea fi obligate să convertească împrumuturile făcute în valută

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 iunie 2014

Băncile ar putea fi obligate să convertească împrumuturile făcute în valută, înclusiv cele aflate în derulare, într-o monedă alternativă, la solicitarea celor care s-au împrumutat, fără comisioane, fără costuri adiţionale sau garanţii suplimentare, au decis, ieri, senatorii.

Plenul Senatului a adoptat, în acest sens, o propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 50/2010 privind contractele pentru consumatori, iniţiată de un numeros grup de deputaţi şi senatori PSD.

Potrivit proiectului, adoptat cu amendamente de senatori, contractul de credit în monedă străină trebuie să prevadă dreptul consumatorului de a putea converti contractul de credit într-o monedă alternativă. Aceasta poate să fie moneda în care consumatorul îşi primeşte venitul sau deţine activele care finanţează plata creditului, fie moneda statului membru UE în care consumatorul şi-a avut reşedinţa la momentul la care a fost încheiat contractul de credit sau la care îşi are reşedinţa în prezent, ori în altă monedă solicitată de consumator.

Cursul de schimb la care se efectuază conversia este rata de schimb a pieţei, aplicabilă în ziua realizării conversiei, dacă în contractul de credit nu se specifică altfel.

În proiect se mai arată că instituţia de credit sau instituţia financiară nebancară trebuie să se asigure că, în cazul în care un consumator deţine un împrumut într-o monedă străină, acesta este avertizat, pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil, în cazul în care cuantumul total plătibil de către consumator, care rămâne de rambursat sau al ratelor periodice variază cu mai mult de 20% în raport cu valoarea la care s-ar ridica dacă s-ar aplica cursul de schimb de la momentul încheierii contractului între moneda contractului de credit şi moneda naţională.

Aceste prevederi se aplică şi contractelor de credit aflate în curs de derulare, creditorii având obligaţia ca, la solicitarea consumatorilor, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii, să asigure conformitatea contractului cu aceste prevederi, arată Mediafax.

Senatul a adoptat acest proiect în calitate de primă Cameră sesizată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb