BĂNCILE CENTRALE AU VÂNDUT UN VOLUM RECORD DE TITLURI DE STAT AMERICANE ÎN ULTIMELE 12 LUNI Mai controlează Federal Reserve dobânzile?

După multe luni de "promisiuni", justificări şi comunicate de presă criptice, Federal Reserve a majorat dobânda de politică monetară din SUA cu 0,25 puncte procentuale, până la 0,75%. În comunicatul de presă se arată că procesul va fi accelerat în 2017, când vor urma trei creşteri similare.

O serie de analize din presa internaţională speculează că Janet Yellen, preşedintele Federal Reserve, nu a dorit să crească dobânda înainte de alegeri pentru a nu influenţa negativ şansele candidatului democrat. După victoria lui Donald Trump, această "restricţie" nu mai există.

Dar poate Federal Reserve să-şi ţină promisiunea, în condiţiile în care datoria publică este aproape de 20 de trilioane de dolari, mai există obligaţii de plată fără surse de finanţare de circa 100 de trilioane, iar aproape jumătate din populaţie depinde de transferuri bugetare?

Se pare că normalizarea dobânzilor este o misiune imposibilă pentru banca centrală americană. Va mai creşte Fed-ul dobânda cu încă 0,75 puncte procentuale şi apoi se va opri? Dar se poate opri când piaţa i-a luat-o deja înainte, iar vânzarea semnificativă a obligaţiunilor guvernamentale americane s-a accelerat în ultima perioadă?

Interesant este faptul că vânzătorii cei mai "înverşunaţi" sunt chiar băncile centrale străine, ale căror portofolii de obligaţiuni guvernamentale americane s-au angajat pe o tendinţă negativă în ultimii 2 ani.

În primele 10 luni din 2016, vânzările nete ale creditorilor oficiali au fost de 355,66 miliarde de dolari, după vânzări nete de 255,86 miliarde pentru întreg anul trecut (vezi graficul 1).

În condiţiile în care oficialii de la Beijing au trecut la măsuri mai agresive de "administrare" a cursului valutar şi de susţinere a creditării, pe fondul unei tendinţe îngrijorătoare de ieşire a capitalurilor din cea mai mare economie a Asiei, Banca Populară a Chinei a vândut masiv titlurile de stat americane.

În intervalul de 12 luni încheiat în octombrie 2016, valoarea vânzărilor a fost de 139,1 miliarde de dolari, din care 128,3 miliarde o reprezintă valoarea obligaţiunilor guvernamentale americane vândute în ultimele 5 luni.

În septembrie 2008, portofoliul de obligaţiuni guvernamentale americane al Chinei îl depăşea pe cel al Japoniei, care a fost pentru mulţi ani principalul creditor al Statelor Unite.

Pe o tendinţă crescătoare care a durat până la sfârşitul anului 2013, distanţa dintre portofoliul Chinei şi cel al Japoniei a crescut semnificativ şi a ajuns la un maxim de 430 de miliarde de dolari în iulie 2011, când valoarea titlurilor de stat americane deţinute de China a fost de 1,315 trilioane de dolari (vezi graficul 2).

Datele pentru octombrie 2016 privind fluxurile internaţionale de capital din SUA arată că Japonia a revenit pe prima poziţie în clasamentul creditorilor SUA, însă "cursa" dintre cele două mari puteri economice are loc acum pe o tendinţă descrescătoare a portofoliilor de obligaţiuni guvernamentale americane.

Cel mai mare creditor al guvernului de la Washington rămâne, însă, Federal Reserve, care a acumulat un portofoliu de circa 2,5 trilioane de dolari în obligaţiuni de stat, în urma aplicării programelor de relaxare cantitativă, şi va înregistra pierderi importante, alături de ceilalţi creditori, dacă se menţine tendinţa de creştere a dobânzilor.

În aceste condiţii, randamentul titlurilor de stat emise de Trezoreria Statelor Unite a crescut accelerat în ultimele două luni, iar randamentul obligaţiunilor pe termen lung a atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.

În cazul obligaţiunilor de 10 ani, randamentul a crescut cu 90% de la minimul din iulie 2016, iar pentru obligaţiunile de 30 de ani creşterea a fost de 50% (vezi graficul 3).

Unul dintre factorii acestei creşteri, conform analizelor din presa internaţională, îl reprezintă promisiunea noului preşedinte de a trece la investiţii masive, de până la un trilion de dolari, în infrastructură.

Dincolo de astfel de promisiuni se află realitatea dură a unei datorii publice nesustenabile. Datele oficiale de la TreasuryDirect arată că datoria publică totală a Statelor Unite a crescut în anul fiscal trecut (n.a. octombrie 2015 - septembrie 2016) cu 1,423 trilioane de dolari, până aproape de 20 de trilioane de dolari, în timp ce deficitul bugetar în aceeaşi perioadă a fost de 587,4 miliarde de dolari. Din cele 20 de trilioane, jumătate au fost "acumulate" în cele două mandate ale administraţiei Obama.

De ce există o diferenţă aşa de mare între deficit şi creşterea datoriei publice? Din cauza "magiei contabile" aplicate în cazul deficitului, după cum scrie analistul financiar Mike Shedlock, care a preluat concluziile unui studiu de la Hoisington Management.

Astfel, deficitul nu include o serie de cheltuieli cum sunt resurse alocate acordării creditelor pentru studii, a celor destinate investiţiilor în autostrăzi şi transportului în comun sau unele cheltuieli pentru programele sociale.

Din păcate, cheltuielile sunt cât se poate de reale, la fel cum este şi dobânda care trebuie plătită pentru împrumuturile aferente.

În primele două luni ale anului fiscal curent, cheltuielile bugetare cu dobânzile au fost de 51,7 miliarde de dolari, iar pentru anul fiscal trecut, aceste cheltuieli s-au ridicat la 432,6 miliarde de dolari.

Pe fondul masivelor cheltuieli guvernamentale, Lacy Hunt, autorul studiului de la Hoisington Management, mai subliniază că "din punct de vedere al perspectivei Keynesiene, 2016 ar fi trebuit să fie un an al accelerării activităţii economice", iar lipsa fenomenului nu face decât să confirme "existenţa unui multiplicator negativ al cheltuielilor guvernamentale".

Va ţine cont viitorul preşedinte Trump de acest factor? Continuarea procesului de normalizare a dobânzilor va avea oricum un efect negativ asupra eventualelor programe de stimulare fiscală a economiei şi este posibilă apariţia unui conflict deschis între guvern şi banca centrală, chiar dacă Donald Trump a acuzat Fed-ul, în perioada campaniei electorale, că a creat o "economie artificială" prin relaxarea cantitativă şi dobânzile apropiate de zero.

"Aceasta este o economie care poate supravieţui într-o lume financiară bizară, dar nu poate supravieţui într-o lume normală", scria recent Bill Bonner, de la de la Bonner & Partners, autorul cărţilor "Empire of debt" şi "Financial Reckoning Day".

"Economia nu funcţionează cum trebuie şi nici nu reacţionează cum trebuie la programele de stimulare", pentru că "s-a defectat încă din 2008", scrie şi John Crudele în New York Post. În opinia sa, "Yellen trebuie să majoreze dobânzile, deoarece nu face decât să ajungă din urmă piaţa".

Dar până unde poate Fed-ul să crească dobânda, înainte ca "monstrul datoriilor" pe care l-a creat, după cum scrie Bill Bonner, să devină violent şi să ne arate adevărata putere a băncilor centrale?