Băncile străine din Ungaria se plâng la FMI

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 iulie 2010

"Raiffeisen International" - una dintre cele mai importante prezenţe străine din sistemul bancar maghiar.

"Raiffeisen International" - una dintre cele mai importante prezenţe străine din sistemul bancar maghiar.

Diviziile din Ungaria ale băncilor "KBC Groep" NV Belgia, "Erste Group Bank" AG şi "Raiffeisen International Bank Holding" AG Austria, "BayernLB" AG Germania, "UniCredit" SpA şi "Intesa Sanpaolo" SpA Italia au trimis scrisori Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi guvernului de la Budapesta, protestând faţă de noua taxă propusă pentru instituţiile creditoare, anunţă ziarul austriac Der Standard.

Deşi aceste bănci străine au promis să-şi menţină expunerea în ţările Europei de Est la nivelul de dinaintea crizei, angajamentul lor ar putea deveni dificil când instituţiile de creditare se vor confrunta cu noua taxă, a declarat un purtător de cuvânt anonim de la o bancă austriacă, citat de Standard.

Potrivit noii prevederi legale, băncile din Ungaria vor fi taxate cu 0,45% din bilanţul contabil, iar asiguratorii - cu 5,2%, arată Standard, subliniind că, astfel, guvernul maghiar va obţine venituri bugetare de 650 de milioane de euro.

Săptămâna trecută, Guvernul de la Budapesta a eşuat în încercarea de a ajunge la un acord cu instituţiile de creditare privind taxa pe bănci. Cele şase bănci străine prezente în Ungaria au retras mandatele diviziilor lor locale la aceste discuţii.

Drept urmare, băncile au amânat discuţiile, mai ales că, ieri, oficiali ai FMI şi UE s-au întâlnit cu reprezentanţii Guvernului de la Budapesta ca să discute pe marginea acordării de ajutor financiar Ungariei.

Surse apropiate băncilor afirmă că instituţiile de creditare speră că FMI va aduce argumente pentru o taxă mai redusă, care să nu afecteze atât de mult băncile.

Cele mai mari bănci străine prezente în Ungaria sunt cele austriece. Banca Centrală a Austriei şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la taxa pe instituţiile creditoare. "Sunt foarte îngrijorat de evoluţia situaţiei din Ungaria. Ca procent din PIB, taxa pe bănci propusă în Ungaria este foarte ridicată. Este disproporţionată. O asemenea taxă masivă va duce, evident, la costuri mai mari pentru împrumuturi şi va afecta, în cele din urmă, creşterea economiei", a afirmat, recent, Ewald Nowotny, guvernatorul Băncii Centrale a Austriei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Daca nu le place in Ungaria, nu le obliga nimeni pe acele banci sa ramana acolo. E prea scump? Foarte bine. Plecati unde taxele sunt mai mici!

    1. Ungaria face un gest curajos. Dar pe pielea propriului popor. Ma indoiesc de faptul ca bancile vor ceda. Ele vor transfera taxele pe umerii clientilor.. Fariseii bancari austrieci, prezenti si in tara noastra, se pot plange cat vor. Orban este suficient de ferm ca sa duca actiunea pana la capat. Revenind la oile noastre,aplicarea metodei utilizate de unguri in cazul nostru este putin probabila. Din cauza unui focar de infectie financiara existent la BNR. Restul ,alta data.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb