Băsescu cere Guvernului să îndrepte abuzurile din energie

(N.I.)
Ziarul BURSA #Politică / 12 februarie 2009

Băsescu cere Guvernului să îndrepte abuzurile din energie

Preşedintele Traian Băsescu a cerut membrilor Guvernului, prezenţi la învestirea lui Dan Nica în postul de ministru de Interne, să "îndrepte abuzurile din domeniul energiei" care s-au făcut în perioada precedentă, şeful statului revenind cu o precizare în privinţa contractului cu Sterling.

Preşedintele a spus că în timpul guvernării precedente a avut discuţii puternice despre aşa-numiţii băieţi deştepţi din domeniul energiei şi a precizat că, deşi a avut promisiuni de la fostul ministru Varujan Vosganian că se vor rezolva probleme din acest domeniu, tot nu s-a făcut nimic.

Potrivit Newsin, Băsescu a arătat că a rămas un mister volumul de energie tranzacţionat de băieţii deştepţi.

În cadrul discursului de depunere a jurământului de către Dan Nica pentru postul de ministru de Interne, Băsescu a revenit cu această temă şi a spus că Guvernul trebuie să găsească şi soluţii, şi explicaţii în cazul contractului Sterling, chiar dacă se ajunge la o dispută juridică.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. a contractelor de furnizare incheiate de SC Hidroelectrica-SA cu absolut toti beneficiarii care culmea ironiei isi zic la randul lor ca sunt furnizori licentiati de parca ei ar fi si producatori ai cantitatilor de energie furnizate mai departe utilizatorilor finali.

    Asa cum a aratat cercetarea penala a DIICOT frauda a plecat de la decizia ANRE de a interzice SC Hidroelectrica-SA sa-si vanda energia produsa direct utilizatorilor finali, interpunand pe traseu ''baietii destepti''.

    Poate dl. Lungu, fost Presedinte al ANRE, ne poate da mai multe relatii sau le vom afla din sala tribunalului atunci cand dosarul Hidroelectrica va ajunge in instanta. 

    1. esti destept nevoie mare...de parca ANRE a dat decizia c-asa i-a venit pe chelie; sau a avut sefi care se regasesc si prin actualul guvern ?! de genul presedintilor de comisii parlamentare care sunt viteji tare acu...atunci erau secretari de stat...

      Fireste ca au fost comenzi politice doar ca pe lumea asta nu te obliga nimeni sa ramai in vreo functie de conducere daca nu esti de acord sa te prostituezi semnand tot felul de nemernicii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb