Băsescu invită partidele la discuţii pe Legea pensiilor

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 11 octombrie 2010

Băsescu invită partidele la discuţii pe Legea pensiilor

PNL şi PC refuză invitaţia, iar PSD decide, astăzi, dacă vine la Palatul Cotroceni

Preşedintele Traian Băsescu şi liderii partidelor politice urmează să discute, astăzi, la Palatul Cotroceni, despre priorităţile legislative ale ţării noas-tre în perioada următoare, printre care şi Legea pensiilor.

Şeful statului a adresat, vineri, preşedinţilor de partid o invitaţie în acest sens, dar foarte probabil discuţiile vor avea loc fără liderii opoziţiei. Aceştia susţin că este necesară modificarea profundă a actualei legi a pensiilor, şi nu doar reexaminarea articolului privind egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi.

Liberalii, prin vocea purtătorului de cuvânt al partidului, Mihai Voicu, au anunţat, încă de vineri, că nu vor merge la consultările cu preşedintele Traian Băsescu, pe motiv că acestea ar fi doar un demers de imagine al şefului statului.

Potrivit Agerpres, Mihai Voicu a explicat: "Nu ne prezentăm, este o decizie mai veche a noastră. Preşedintele nu-şi exercită şi nu şi-a exercitat niciodată rolul de mediator în adevăratul spirit al Constituţiei, se comportă ca un preşedinte de partid. În aceste condiţi,i nu vom participa la consultări şi la niciun fel de consultare cu rol de imagine, cum este aceasta".

La rândul lor, social-democraţii au precizat că vor lua o decizie în acest sens, astăzi, în şedinţa conducerii partidului. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat: "Eu nu stabilesc singur dacă mergem sau nu la consultările cu şeful statului. Luni, la Biroul Permanent Naţional (BPN), discutăm şi luăm o decizie. Nu avem cum să luăm decizii decât în BPN". Conservatorii nu vor participa la dis-cuţii, indiferent de ce va face PSD, a anunţat preşedintele PC, Daniel Constantin.

Astfel, foarte probabil dezbaterea de la Palatul Cotroceni va avea loc între şeful statului şi liderii coaliţiei de la guvernare. UDMR şi-a arătat dispoziţia de a participa, iar în ceea ce priveşte PDL nu există dubii în acest sens.

Agenda discuţiilor

Temele care urmează să fie abordate astăzi vizează priorităţile legislative care aşteaptă votul Parlamentului:

- Legea privind sistemul unitar de pensii publice

- Legea educaţiei

- Legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor

- Legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011

- Perspectiva şi obiectivele asumate de România în urma adoptării Strategiei UE 2020

Anastase: Retrimiterea Legii pensiilor în Parlament, o şansă pentru opoziţie de a-şi corija comportamentul

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, susţine că decizia şefului statului de a retrimite în Legislativ Legea pensiilor este "o şansă" pe care opoziţia o are pentru "a-şi corija comportamentul" avut la votul şi dezbaterea actului normativ şi a precizat că tema egalizării vârstei de pensionare va fi discutată atât de conducerea centrală a PDL, cât şi în grupurile parlamentare democrat-liberale.

Potrivit Agerpres, Roberta Anastase a declarat: "Retrimiterea de către preşedinte a Legii pensiilor reprezintă o mână întinsă Parlamentului, în general, şi opoziţiei, în particular. Pentru că eu cred că este o şansă pe care o primesc partidele din opoziţie de a-şi corija comportamentul avut la dezbaterea şi votul pe Legea pensiilor".

Preşedintele Camerei Deputaţilor a menţionat că intenţia opoziţiei de a modifica şi alte articole ale Legii pensiilor s-ar putea lovi de o decizie a Curţii Constituţionale care stipulează că schimbările se fac în limita solicitării făcute de preşedinte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb