Băsescu: Ne felicităm că am luat măsurile anticriză cu un an înainte, deşi nimeni nu recunoaşte

Ziarul BURSA #Politică / 12 iulie 2011

"Este clar că perioada în care creşterea poate fi generată strict prin consum a trecut. Povestea cu creşterea consumului pentru a genera creşterea PIB este istorie", a explicat preşedintele Băsescu la întîlnirea cu Neelie Kroes, comisarul european pentru agenda digitală.

"Este clar că perioada în care creşterea poate fi generată strict prin consum a trecut. Povestea cu creşterea consumului pentru a genera creşterea PIB este istorie", a explicat preşedintele Băsescu la întîlnirea cu Neelie Kroes, comisarul european pentru agenda digitală.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la începutul întrevederii cu Neelie Kroes, comisarul european pentru agenda digitală, că România se felicită că a luat măsurile anticriză cu un an înaintea altor state, deşi "ni-meni nu recunoaşte".

"Aveţi o perioadă aglomerată", a remarcat Neelie Kroes, la începutul întrevederii, şeful statului replicând că acesta este cazul "pentru orice ţară care are probleme legate de criză". Comisarul european i-a spus preşedintelui că toate cele 27 de state membre UE sunt preocupate de acest subiect.

"Ştiu. Ne uităm la alte ţări europene şi începem să ne felicităm că am luat aceste măsuri cu un an mai înainte (măsuri anticriză, n.red.). Desigur, nimeni nu recunoaşte, dar va veni vremea", a spus Băsescu.

Şeful statului a adăugat că nu se mai pune problema unei perioade în care creşterea să fie generată de consum.

"Este clar că perioada în care creşterea poate fi generată strict prin consum a trecut. Povestea cu creşterea consumului pentru a genera creşterea PIB este istorie", a explicat preşedintele. Neelie Kroes a apreciat ca interesantă o discuţie despre modul în care problemele legate de agenda digitală pot contribui la creşterea economică.

De altfel, încă de la începutul întâlnirii, după ce i-a urat bun venit la Bucureşti, preşedintele i-a spus comisarului european că este foarte interesat de motivele prezenţei sale în ţară legate de agenda digitală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb