Băsescu: "Văd că Niţu a început să fie vânător de fost preşedinte"

Alexandru Costea
Politică / 25 mai 2015

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, ieri seară, că nu îi este frică de redeschiderea dosarelor care îl privesc, arătând că este vorba de o vânătoare şi că sunt procurori care doresc să fie supuşi politicienilor pentru a-i promova în funcţii, potrivit surselor din presă.

Întrebat, la postul de televiziune B1 Tv, în legătură cu faptul că este anchetat penal, dacă îi este frică că o să fie arestat, fostul preşedinte a răspuns: "Nu şi nici măcar nu-mi este frică de evoluţia dosarelor, fie că e vorba de dosarul Mihăileanu, de cel cu pământul, cu spălare de bani sau fie ştiu eu ce alt dosar. Ştiu că întotdeauna am respectat legea. Ştiam că Niţu este vânător de terorişti la revoluţie, acu' văd că a început să fie vânător de fost preşedinte. Mie, personal, mi se pare o exagerare ca, după ce aceste dosare au fost închise, şi nu pe imunitatea preşedintelui, ci ca neexistând fapta. Cel cu Mihăileanu a fost deschis ca urmare a reclamaţiei unui grup de senatori PSD, printre care şi Iorgovan, cel cu spălarea de bani a fost un dosar deschis urmare a sesizării domnului Ciuvică. Amândouă au fost închise, repet, nu pe imunitatea preşedintelui".

El a adăugat că premierul a spus că aşteaptă breaking news ca Băsescu să fie închis alături de Udrea, iar "Niţu nu este omul care să nu fie recunoscător celui care l-a propus".

"Oamenii aceştia nu sunt judecători, unul este politician, aşa zis politician, Victor Ponta, deşi el mental s-a întors la vremea Anei Pauker, adversarii îi distrugem cu instituţiile statului, iar Niţu este un om care, probabil, mai vrea un mandat şi trebuie să fie atent că de la Guvern se fac propunerile de procuror general. Mi se pare în neregulă, mai ales că, tot cu iniţiativa domnului Niţu, s-a pus sechestru pe terenul cumpărat de fiica mea în mod corect. Deci este o vânătoare, eu am mai trecut prin asta în 2003-2004 ca urmare a indicaţiilor date din sediul Kiseleff", a mai arătat Băsescu.

El a spus că nu s-a considerat o miză politică şi după ce şi-a terminat mandatul timp de două luni a tăcut, dar a fost atacat continuu.

"Uitaţi-vă câţi trăiesc de pe urma numelui meu", a adăugat Băsescu.

Traian Băsescu a mai spus că, în dosarul Mihăileanu, nu a primit nicio înştiinţare din partea justiţiei.

"Deocamdată nu am primit nimic, nici când procurorul general a hotărât redeschiderea dosarului, nici când Judecătoria a aprobat redeschiderea, cel puţin aşa am înţeles din presă", a mai spus el.

"Nu mi-am pierdut încrederea în justiţie, am respectat legea, dar o hărţuire nu-i convine nimănui. Sunt oameni în sistem care încă îşi doresc să fie supuşi ai unor politicieni care îi pot promova pe funcţii", a adăugat fostul preşedinte.

"În privinţa dosarului Flota, este închis din ce ştiu eu, dar se poate redeschide", a mai spus Băsescu.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) au cerut instanţei să confirme reînceperea anchetei cu privire la modul în care fostul şef al statului a obţinut, în perioada în care era primar, casa din strada Mihăileanu din Capitală.

În motivarea deciziei Judecătoriei Sectorului 1 se precizează că PÎCCJ a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Traian Băsescu având în vedere calitatea acestuia de preşedinte al României, funcţie pe care a ocupat-o în perioada decembrie 2004 - decembrie 2014, timp în care acesta a beneficiat de imunitate.

Judecătorii continuă în acest sens şi precizează că, în condiţiile în care Traian Băsescu nu mai este şef al statului de la sfârşitul anului 2014, "a dispărut cauza care a împiedicat desfăşurarea urmăririi penale".

Procurorii au dispus redeschiderea urmăririi penale faţă de Traian Băsescu pentru abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii. Această măsură a fost confirmată, ulterior, de Judecătoria Sectorului 1, iar cercetările în acest dosar vizează modul în care Traian Băsescu a închiriat, iar mai apoi a intrat în posesia unui etaj al casei din strada Mihăileanu, în perioada în care a ocupat funcţia de primar general al Capitalei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Imi aduc aminte, pe vremea cand nu faceam pasi, ca acest fanfaron era dat in presa drept viitor secretar general al NATO. Noroc că prietenii mei occidentali ni l-au lasat acasa pentru a termina un lucru bine facut: temnita pentru abuzurile facute de el.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb