BCE nu va accelera procesul de normalizare a politicii monetare

F.B.
Bănci-Asigurări / 25 septembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Economia zonei euro rămâne în grafic pentru ca BCE să reducă cu încă un pas măsurile de stimulare, la sfârşitul acestui an, dar normalizarea nu va fi mai rapidă decât s-a estimat în iunie, a afirmat astăzi Peter Praet, economistul şef al Băncii Centrale Europene, la o conferinţă desfăşurată la Londra, transmite Reuters.

Minimalizând speculaţiile de pe pieţe că Mario Draghi, preşedintele BCE, anticipează o normalizare mai rapidă, Praet a dat asigurări că procesul va fi lung şi lent deoarece actuala traiectorie a inflaţiei se bazează pe sprijinul substanţial al Băncii Centrale Europene.

"Nu este nimic nou", a afirmat Praet referindu-se la discursul lui Draghi. "Cu siguranţă vedem progrese la preţurile de bază, dar este un proces îndelungat şi condiţionat de relaxarea condiţiilor montare", susţine economistul şef al BCE.

Ieri, Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat în Parlamentul European că redresarea inflaţiei depinde de menţinerea ratelor scăzute ale dobânzilor până în vara anului viitor.

Draghi a descris accelerarea inflaţiei de bază în zona euro ca fiind "relativ viguroasă" şi şi-a exprimat încrederea că va continua creşterea salariilor.

Dar Praet a dezminţit ideea că ar exista un mesaj ascuns în cuvintele preşedintelui BCE şi a argumentat că reacţia pieţei nu este întemeiată.

În 13 septembrie, Banca Centrală Europeană a decis să menţină politica monetară ultra-relaxată şi, totodată, a confirmat că este în grafic pentru a finaliza programul său de achiziţii de obligaţiuni până la sfârşitul anului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb