BCE promite că va continua să aplice politicile sale distructive

Preşedintele BCE va fi presat să dezvăluie pentru cât timp mai este nevoie de susţinerea intensificată a zonei euro", a scris Bloomberg înainte de şedinţa de politică monetară a Băncii Centrale Europene de ieri, 22 aprilie 2021.

Iar presiunile vor fi tot mai mari, pe fondul numeroaselor "surprize" inflaţioniste, în special la nivelul celei mai mari economii din zona euro.

Indicele preţurilor de consum din Germania a crescut cu o rată anuală de 1,7% în martie 2021, pe fondul unei creşteri lunare de 0,5%, în condiţiile în care preţurile cu ridicata şi-au accelerat creşterea anuală tot peste aşteptări, până la 4,4%, de la 2,3% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 1,7%.

Peste aşteptări s-a accelerat şi creşterea anuală a preţurile producătorilor industriali, până la 3,7%, în condiţiile în care preţurile bunurilor intermediare au crescut cu o rată anuală de 5,7%, pe fondul unei creşteri lunare de 1,6%.

Pe de altă parte, noi recorduri par să fie stabilite cu o frecvenţă tot mai mare şi pe pieţele imobiliare rezidenţiale. Cel mai recent s-a înregistrat în Ţările de Jos, unde preţul mediu a crescut cu o rată anuală de 24,6%, pe fondul unei creşteri lunare record, de 10,3%, până la circa 407.000 de euro.

Toate acestea sunt rezultatul programului nebunesc şi disperat de tipărire, care încalcă grav prevederi fundamentale ale tratatelor europene.

Parcă toate autorităţile europene, atât cele monetare cât şi cele fiscale, au decis să urmeze "recomandarea" unui ofiţer american aflat pe frontul din Vietnam, care declara pentru un corespondent Associated Press că "a devenit necesar să distrugem oraşul pentru a-l salva".

Ultimele date oficiale arată că bilanţul BCE a ajuns la 7,52 trilioane de euro, ceea ce reprezintă 66,4% din PIB nominal al zonei euro din 2020.

Creşterea a devenit aproape verticală odată cu lansarea programului PEPP (Pandemic emergency purchase programme), în aprilie 2020 (vezi graficul 1).

Două dintre pricipalele capitole bilanţiere, portofoliul de obligaţiuni achiziţionate prin tipărire şi operaţiunile de refinanţare ale băncilor (LTRO, Longer-term refinancing operations) au înregistrat, de asemenea, creşteri la fel de explozive.

Portofoliul de titluri financiare, care include mai ales obligaţiunile guvernamentale, a crescut cu peste 1,3 trilioane de euro de la începutul anului trecut, până la aproape 4 trilioane de euro, iar principalul efect a fost creşterea lichidităţii excedentare din sistemul bancar al zonei euro până la 4,04 trilioane de euro.

De la începutul anului trecut, soldul operaţiunilor LTRO, despre care BCE spune că au rolul de a stimula creditarea, a crescut de peste trei ori, până la circa 2,1 trilioane de euro.

Din păcate, tocmai unde trebuia să se vadă cel mai mult impactul operaţiunilor LTRO, la nivelul creditului acordat companiilor nefinanciare, efectul de stimulare a dispărut imediat. După o creştere de la circa 4,5 trilioane până la 4,7 trilioane în trei luni, soldul creditului acordat companiilor nefinanciare a înregistrat practic o stagnare din iunie 2020 (vezi graficul 2).

Se pare că acest "amănunt" a scăpat preşedintelui BCE, Christine Lagarde, care a declarat, în urmă cu o lună, că "operaţiunile recalibrate de refinanţare pe termen lung, alături de relaxarea standardelor pentru garanţii, oferă motivaţii puternice băncilor de a credita economia reală, în particular companiile mici şi medii".

Preşedintele BCE şi-a reluat afirmaţia şi în cadrul conferinţei de presă care a urmat ultimei şedinţe de politică monetară, unde a mai subliniat că presiunile inflaţioniste rămân reduse, însă vor creşte temporar până la sfârşitul anului.

De asemenea, doamna Lagarde pare că ignoră şi faptul că necesarul de capital pentru susţinerea creditării companiilor este foarte ridicat, din perspectiva ponderilor de risc, în comparaţie cu creditarea guvernelor, pentru care ponderea de risc este zero.

Creditarea s-a îndreptat către sectorul guvernamental tocmai din acest motiv, iar astfel s-a amplificat şi mai tare aşa-numita "buclă a distrugerii" dintre guverne şi bănci.

Creditul guvernamental a crescut cu peste un trilion de euro din ianuarie 2020 până la sfârşitul lunii februarie 2021 şi a ajuns la un sold de aproape 6 trilioane de euro, în timp ce creditul acordat gospodăriilor populaţiei a crescut exclusiv pe baza creditului ipotecar, în condiţiile în care creditul de consum manifestă o tendinţă negativă încă din februarie 2020.

Lichiditatea excedentară a crescut cu 2 trilioane de euro din aprilie 2020, când au avut loc primele achiziţii în cadrul programului PEPP, în condiţiile în care valoarea totală a programului de la mijlocul lunii aprilie 2021 a ajuns la 976,6 miliarde de euro, dintr-un plafon de 1,85 trilioane de euro.

În ciuda "eforturilor" BCE, programele de susţinere a creditării sectorului privat sunt inutile dacă nu există şi o cerere pe măsură.

"Cererea pentru credite la nivelul companiilor nefinanciare şi a gospodăriilor a înregistrat un declin, care reflectă scăderea încrederii consumatorilor şi existenţa unor rezerve de lichiditate în cadrul firmelor", se arată în cel mai recent sondaj privind creditarea companiilor nefinanciare şi a populaţiei din zona euro, pentru T1 2021. Aici se mai precizează că băncile au restricţionat şi standardele de creditare.

În cadrul conferinţei de presă, Christine Lagarde a mai declarat că "dobânzile negative reprezintă un instrument eficient de stimulare a economiei".

Oare poate exista o rupere mai mare de realitate? "Dacă dobânzile negative sunt atât de eficiente, de ce a fost necesară menţinerea lor pentru 6 ani consecutivi?", a întrebat, retoric desigur, analistul financiar Sven Henrich pe contul său de Twitter.

În condiţiile în care rezultatele încă se lasă aşteptate în ceea ce priveşte creşterea sustenabilă, Patrick Artus, economist-şef al băncii de investiţii Natixis, a explicat de unde vine caracterul distructiv al politicilor promovate de BCE şi de alte bănci centrale.

După cum scrie Artus, politicile monetare ultra-expansioniste conduc la alocarea defectuoasă a resurselor financiare economisite, iar aceasta înseamnă "pierderea creşterii economice".

Oare după atâţia ani de "stimulare", chiar nu se vede din turnul BCE că politicile sale au un caracter profund distructiv pentru economia zonei euro prin subminarea constantă a bazelor pentru reluarea creşterii sustenabile?

Artus arată că scăderea dobânzilor pentru titlurile considerate lipsite de risc, cum sunt obligaţiunile guvernamentale, în condiţiile în care randamentul cerut pentru capital nu a înregistrat un declin comparabil, a determinat alocarea sumelor economisite către instrumentele de datorie publică în detrimentul capitalului productiv.

Alte consecinţe ale politicilor monetare din ultima decadă au fost ruperea corelaţiei dintre prima de risc şi riscul efectiv de pe piaţă, precum şi eliminarea conţinutului informaţional al preţurilor de pe pieţe, pe fondul "dispariţiei capacităţii de calculare a valorii fundamentale a activelor".

Mai mult, "băncile centrale au devenit investitori masivi pe pieţe, deţin tot mai multe active şi nu ştiu cum să aloce eficient capitalul", după cum mai subliniază economistul francez.

La şedinţa de politică monetară de ieri, BCE a promis, din nou, că va face totul pentru menţinerea condiţiilor de finanţare favorabile, adică a unei politici monetare ultra-relaxate care garantează, în cel mai bun caz, stagnarea, peste care se va suprapune, în curând, o inflaţie care nu va mai putea fi ignorată nici măcar de bancherii centrali.