BD Lemntech a investit un milion de euro într-o linie robotizată de finisare a lemnului

G.U.
Companii / 8 noiembrie 2021

BD Lemntech a investit un milion de euro într-o linie robotizată de finisare a lemnului

BD Lemntech, companie cu capital privat 100% românesc, a investit din surse proprii un milion de euro într-o linie de finisare înalt tehnologizată, datorită căreia va creşte viteza şi calitatea procesului de producţie, va fi extinsă gama de finisaje, vor fi diminuate costurile şi va fi propus un nou model de business, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Se vor crea astfel premisele necesare pentru ca atingerea unei cifre de afaceri de 40 de milioane de lei la finalul anului 2022, la nivel de grup, ceea ce ar reprezenta o creştere de 30%, spun reprezentanţii companiei.

Noua linie tehnologică, complet automatizată, este alcătuită din trei roboţi: unul de calibrare şi şlefuire pentru suprafeţe, unul pentru şlefuirea pieselor profilate şi altul de pulverizare, o cameră presurizată cu temperatură controlată, un cuptor vertical şi un cuptor UV unde produsul prelucrat intră în faza de uscare. Cuptorul vertical este o inovaţie tehnologică faţă de cuptoarele liniare, deoarece reduce cu 70% spaţiul necesar amplasării liniei de uscare. Datorită acestei tehnologii, compania poate finisa orice suport (MDF, PAL, placaj furnir, etc.) şi poate aplica toate tipurile de vopseluri, baituri sau lacuri pigmentate.

"Aveam în plan această investiţie de câţiva ani. Investiţia în finisaje industriale este una foarte delicată. Adică, ori o faci ca la carte, ori nu o faci deloc. Nu te poţi opri la jumătatea drumului", a declarat Andrei Constantinescu, proprietar şi Director General al BD Lemntech.

Acesta a adăugat că, pentru funcţionarea în condiţii optime a liniei tehnologice, a fost necesară şi o investiţie semnificativă într-un nou spaţiu în care a fost amplasată linia tehnologica, având în vedere condiţiile speciale în care trebuie să funcţioneze: construcţii presurizate pentru ţinerea la distanţă a prafului, acces semaforizat în secţie, prin spaţii tampon, tratarea pardoselii cu un sistem antistatic, temperatură controlată pentru a nu influenţa particularităţile vopselei, un sistem avansat de recirculare şi filtrare a aerului, cazane pentru producerea agentului termic la temperaturi înalte, instalaţii de transport pe role automate, respectiv un spaţiu nou pentru asamblarea şi ambalarea pieselor vopsite.

Odată cu noua investiţie, BD Lemntech lansează şi un nou model de business pentru companie, potrivit căruia o parte a capacităţii de producţie a noii linii tehnologice va fi alocată firmelor care externalizează serviciile de finisaj. În acest fel, BD Lemntech va folosi investiţia la capacitatea ei maximă, iar firmele partenere vor beneficia de toate avantajele acesteia, fără a fi nevoiţi să facă o investiţie similară, se menţionează în comunicat.

Până la finalul acestui an, BDLemntech va mai construi o hală de asamblare-montaj, iar până în luna mai a anului viitor va fi gata şi un nou spaţiu P+2 pentru pentru birouri şi showroom.

"Pentru a "închide cercul", respectiv pentru a deţine tehnologia complet automatizată de fabricare a panourilor vopsite, vom investi anul viitor într-o linie pentru prelucrarea marginilor (cantului) panourilor în vederea vopsirii. Trebuie doar să ne decidem dacă vom adopta o soluţie inovativă produsă de un furnizor din Germania sau vom merge pe o soluţie clasică propusă de partenerii noştri italieni de la care am achiziţionat şi linia de vopsit", a mai declarat Andrei Constantinescu.

În acelaşi timp, compania se uită atent în piaţă, fiind interesată de achiziţia unor jucători cu acelaşi profil de activitate, mai spune Andrei Constantinescu, care adaugă că "roboţii sunt bineveniţi", dar că se va continua şi investiţia oameni, adică "în echipa de ingineri şi muncitori cu înaltă calificare, care fac parte din familia BDLemntech"

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb