BEN BERNANKE, FOST PREŞEDINTE AL BĂNCII CENTRALE AMERICANE:  "Fed are instrumentele necesare pentru contracararea următoarei recesiuni"

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 6 ianuarie 2020

Rezerva Federală americană (Fed) are suficiente instrumente pentru contracararea următoarei recesiuni, însă factorii de decizie ar trebui să anunţe în avans care este mixul de politici şi promisiuni pe care intenţionează să le utilizeze pentru a obţine efectul maxim pentru măsurile lor, a declarat sâmbătă fostul preşedinte al Fed, Ben Bernanke, transmite Bloomberg, conform Agerpres.

Într-un discurs ţinut la reuniunea anuală a Asociaţiei economiştilor americani, Bernanke a respins criticile celor care spun că băncile centrale şi-au pierdut influenţa asupra economiei şi a oferit propria sa viziunea cu privire la modul în care Fed ar putea să îşi modifice politica monetară.

Potrivit lui Bernanke, chiar dacă Fed are un spaţiu limitat de manevră pentru a reduce dobânzile, deoarece acestea sunt deja la un nivel foarte redus, programele de relaxare cantitativă şi orientarea viitoare a politicii monetare ar putea oferi un instrument suplimentar pentru a contracara viitoarea contracţie economică.

"Relaxarea cantitativă şi orientarea viitoare a politicii monetare ar putea oferi echivalentul unei reduceri de dobândă cu aproximativ trei puncte procentuale", susţine Ben Bernanke. Acesta a mai spus că Fed ar trebui să se gândească şi la adoptarea unora din instrumentele utilizate de alte bănci centrale, precum controlul curbei randamentelor şi finanţarea pentru programe de creditare. De asemenea, Bernanke i-a sfătuit pe oficialii Fed să nu excludă posibilitatea reducerii dobânzilor pe termen scurt sub nivelul zero.

"Spaţiul de manevră disponibil pentru reducerile convenţionale de dobândă este mult mai mic decât în trecut", a spus Bernanke, menţionând însă că "noile instrumente de politică sunt eficiente". În plus, politica fiscală ar putea fi nevoită să joace un rol mai important în contracararea unei recesiuni, o posibilitate pentru care guvernul ar trebui să se pregătească, conform lui Bernanke.

La ultima recesiune, Fed a redus dobânda de bază cu cinci puncte procentuale înainte de a începe să cumpere obligaţiuni şi să introducă şi alte politici neconvenţionale pentru a stimula economia. Deşi între timp economia americană şi-a revenit, iar rata şomajului a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani, dobânzile nu au revenit la nivelul de dinaintea crizei. În prezent dobânda de politică monetară este între 1,5% şi 1,7%, ceea ce lasă oficialilor Fed un spaţiu de manevră mult mai redus pentru a reduce dobânzile în eventualitatea unei noi crize.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb