BERD ar putea ajuta la repunerea pe picioare a băncilor greceşti

A.G.
Ziarul BURSA #Internaţional / 14 iulie 2015

BERD ar putea ajuta la repunerea pe picioare a băncilor greceşti

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) este posibil să joace un anumit rol în repunerea pe picioare a băncilor greceşti, cu condiţia ca cel de al treilea acord de asistenţă convenit de autorităţile de la Atena cu creditorii internaţionali să fie menţinut, a declarat ieri unul dintre oficialii BERD, transmite Reuters, citat de Agerpres. În acest an, Grecia a devenit al doilea stat membru al zonei euro, după Cipru, care beneficiază de investiţiile BERD, instituţie care a fost înfiinţată în ideea de a ajuta la dezvoltarea economiei de piaţă şi a democraţiei în cele 27 de state foste comuniste din Europa de Est.

Peter Sanfey, director pentru strategia de ţară în cadrul BERD, a declarat că este o uşurare faptul că Grecia va rămâne în zona euro, adăugând că acest lucru va deschide calea pentru primele proiecte derulate de BERD în Grecia.

"Am dori să sprijinim Grecia. Vom încerca să fim implicaţi acolo unde este nevoie de noi şi unde putem oferi valoare", a spus Peter Sanfey.

Potrivit acestuia, domenii precum logistica, agricultura şi turismul sunt posibile domenii de investiţii pentru BERD, însă mulţi analişti sunt interesaţi să vadă dacă va exista o implicare a BERD în băncile greceşti.

Anul trecut, BERD a preluat o participaţie de 5% la Bank of Cyprus, în cadrul unei majorări de capital în valoare de un miliard de euro, iar întrebarea care se pune acum este dacă BERD va face un lucru similar şi în Grecia.

"Sunt sigur că vom juca un anumit rol în băncile elene", a spus Sanfey, adăugând că, pentru moment, BERD este în faza de aşteptare şi monitorizare. "Avem deja participaţia de la Bank of Cyprus, astfel că ştim ce trebuie să facem" a mai spus Sanfey.

În ultimii ani, BERD şi-a extins aria de operaţiuni prin includerea unor părţi din Africa de Nord şi Asia Centrală, iar în acest an acţionarii băncii au dat undă verde pentru ca BERD să poată derula proiecte şi în Grecia.

Agenţia de evaluare financiară Moody's a estimat recent că, indiferent dacă autorităţile de la Atena vor ajunge sau nu la un acord cu creditorii internaţionali, băncile greceşti vor avea nevoie de recapitalizare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb