BERD lansează un program pentru acoperirea de către analişti a companiilor medii listate

A.I.
Piaţa de Capital / 20 mai 2020

BERD lansează un program pentru acoperirea de către analişti a companiilor medii listate

Adrian Tănase, BVB: "Există o lacună evidentă în ceea ce priveşte cercetarea şi promovarea companiilor mai mici în comunitatea investiţională"

Bittnet, Conpet, Patria Bank şi Teraplast sunt cei patru emitenţi de la BVB incluşi în program

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a lansat un program pentru elaborarea de rapoarte de analiză şi cercetare dedicat dezvoltării companiilor medii listate în ţări selectate în care Banca investeşte, se arată într-un comunicat de astăzi al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Finanţat de TaiwanBusiness-EBRD Technical Cooperation Fund, programul va oferi acoperire de către analişti pentru un număr de companii medii listate la bursele din Bulgaria, Croatia, Macedonia de Nord, România, Serbia şi Slovenia, iar rapoartele de analiză vor fi accesibile publicului gratuit pe Hub-ul de cercetare recent creat.

Scopul acestui program este elaborarea unor rapoarte de analiză de înaltă calitate, disponibile public, pentru a depăşi barierele de informaţie care afectează lichiditatea pieţei. Îmbunătăţirea transparenţei pieţelor prin majorarea volumului de informaţii de încredere este considerată esenţială pentru creşterea disponibilităţii finanţării pentru companiile medii.

Programul de cercetare va dura doi ani şi va fi realizat de WOOD & Company, o banca de investiţii specializată pe pieţele emergente. Programul este pe deplin aliniat la obiectivele Planului de acţiune al Comisiei Europene privind edificarea unei Uniuni a pieţelor de capital, care menţionează în mod special îmbunătăţirea accesului la finanţare, inclusiv capitalul de risc, în special pentru companiile medii că unul dintre cele cinci domenii prioritare.

Adrian Tănase, directorul operatorului pieţei noastre de capital a declarat: "BERD şi WOOD & Company sunt doi dintre partenerii instituţiionali ai BVB în promovarea companiilor româneşti în strainatate. Există o lacună evidentă în ceea ce priveşte cercetarea şi promovarea companiilor mai mici în comunitatea investiţională. Sprijinirea acestor companii în creşterea lor şi facilitarea accesului lor la investitori este un obiectiv major pentru noi".

Din ţara noastră, companiile incluse în program sunt Bittnet (BNET), Conpet (COTE), Patria Bank (PBK) şi Teraplast (TRP).

Celelate companii sunt:

Bulgaria - Gradus AD, Monbat, Sirma Group Holding JSC, Sopharma AD.

Croatia - AD PLASTIK d.d., Arena Hospitality Group d.d., Ilirija Resort, Zagreb Stock Exchange.

Macedonia de Nord - Alkaloid AD Skopje, Komercijalna banka AD, NLB Banka AD.

Serbia - Fintel Energija ad.

Slovenia - Pozavarovalnica Sava RE.

Astăzi au fost publicate patru rapoarte, între care şi pentru companiile Patria Bank şi Conpet, iar celelalte vor fi publicate în lunile ce vor urmă. Pe parcursul proiectului vor fi realizate cel puţin cinci rapoarte pentru fiecare companie.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Unde se gasesc aceste raporte, daca tot sunt publice?

    Pe site-ul BVB nu sunt, pe site-ul companiei CONPET nu este. 

    Halal comunicare! 

    Daca nu citeam ziarul Bursa, nu stiam de aceste rapoarte. 

    Multumesc Bursa. 

    1. Accesezi Hub-ul de cercetare recent creat si acolo se intra la Reports.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb