Biden şi managerii giganţilor tehnologici caută ''soluţii concrete'' la problemele de securitate cibernetică

G.B
Internaţional / 26 august 2021

Joe Biden

Joe Biden

Preşedintele american Joe Biden a convocat ieri la Casa Albă miniştri şi managerii giganţilor tehnologici şi ai marilor companii pentru o reuniune de urgenţă privind securitatea cibernetică, după un val de atacuri informatice care a scos la iveală vulnerabilităţi majore, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Realitatea este că majoritatea infrastructurilor noastre esenţiale sunt deţinute şi gestionate de sectorul privat, iar guvernul nu poate răspunde la această provocare singur", a declarat preşedintele.

"V-am invitat astăzi aici pentru că aveţi puterea, capacitatea şi responsabilitatea, cred, de a ridica nivelul în materie de securitate cibernetică. Avem mult de lucru", a adăugat el.

La finalul discuţiilor, marile societăţi tehnologice, şi în special cei trei lideri mondiali în servicii de cloud, au anunţat programe de formare şi investiţii în securitate cibernetică, potrivit unui comunicat.

Astfel, Microsoft intenţionează să investească 20 de miliarde de dolari pe o perioadă de cinci ani pentru "a accelera eforturile de integrare a securităţii by default" în sistemele informatice, începând cu cele ale instituţiilor americane naţionale şi locale.

Amazon, la rândul său, a promis că va face accesibilă pentru public formarea în domeniul securităţii cibernetice concepută pentru angajaţii săi, în timp ce Google va investi 10 miliarde de dolari în cinci ani pentru "a ajuta la securizarea lanţurilor de aprovizionarea informatică" şi a întări securitatea sistemelor aşa-numite "open-source".

Furturile de date şi atacurile de tip ransomware s-au înmulţit în ultimele luni, ţintind diverse întreprinderi şi organizaţii, printre care un operator american de oleoducte, o firmă de procesare a cărnii, sistemul informatic al serviciilor sanitare irlandeze şi o mare companie aeriană indiană.

Aceste incidente "au creat un sentiment de urgenţă", a declarat un înalt responsabil al guvernului marţi presei, înainte de a promite "anunţuri concrete". "Trebuie să evoluăm spre un sistem în care securitatea este asigurată by default", a precizat el.

Obiectivul reuniunii era identificarea deficienţelor care le permit piraţilor informatici să penetreze sistemele şi deci să facă echipamentele şi programele mai rezistente şi mai impermeabile.

"Potrivit estimărilor voastre şi calculelor noastre, circa o jumătate de milion de posturi nu sunt ocupate în securitate cibernetică", a subliniat miercuri Joe Biden.

Gigantul atac cibernetic care a lovit SUA la sfârşitul lui 2020 a afectat serverele de e-mail ale Microsoft şi a compromis software-ul Orion al firmei americane SolarWinds, utilizat pentru gestionarea şi supervizarea reţelelor informatice ale marilor companii sau administraţii.

Acest episod a suscitat întrebări privind protecţia celor 16 "infrastructuri-cheie", printre care energia, apărarea, producţia industrială şi alimentaţia.

Unii analişti au cerut sancţiuni mai ferme împotriva Rusiei şi a altor ţări acuzate că ar găzdui piraţi informatici.

"Am raliat ţările G7 pentru a lua măsuri împotriva naţiunilor care îi adăpostesc pe aceşti infractori", a precizat preşedintele american.

"Şi am avut un summit cu Vladimir Putin în care i-am spus cu claritate că aşteptăm acţiuni şi din partea sa, pentru că ştiu unde sunt şi cine sunt", a mai spus Biden.

Alţi experţi propun o reglementare mai bună a criptomonedelor, utilizate de hackeri care solicită răscumpărări pentru a restabili un serviciu pe care l-au blocat, după principiului atacului de tip ransomware.

Managerii Sundar Pichai (Google), Andy Jassy (Amazon), Tim Cook (Apple) şi Satya Nadella (Microsoft) au venit la Casa Albă, la fel ca preşedinţii marilor bănci, precum JP Morgan Chase, Bank of America, firmelor de asigurări şi grupurilor care asigură servicii esenţiale (apă, electricitate).

De asemenea, au luat parte la discuţii directori ai organizaţiilor din educaţie şi miniştrii comerţului şi securităţii interne, precum şi înalţi consilieri în materie de securitate cibernetică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb