BILANŢ LA FINAL DE MANDAT Gheorghe Ialomiţianu este mulţumit de ce a realizat ca ministru de Finanţe

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Politică / 9 februarie 2012

Gheorghe Ialomiţianu este mulţumit de ce a realizat ca ministru de Finanţe

În luna decembrie, prestigioasa revistă The Banker l-a desemnat "Ministrul de Finanţe al anului în Europa"

Fostul ministru de Finanţe, braşoveanul Gheorghe Ialomiţianu, îşi va reocupa fotoliul de deputat după ce Emil Boc a demisionat din funcţia de premier. "Era normal să plece toţi miniştrii, pentru că trebuie să fim solidari cu premierul", ne-a spus Gheorghe Ialomiţianu.

Chiar dacă a obţinut premiul "Ministrul de Finanţe al anului 2011 în Europa", în decembrie, iată că o lună mai târziu, Gheorghe Ialomiţianu a fost schimbat din funcţie cu un sub-altern, secretarul de stat Bogdan Drăgoi.

În ceea ce priveşte mandatul său, fostul ministru al Finanţelor a ţinut să spună doar că "rezultatele obţinute au fost consemnate de Comisia Europeană ca fiind foarte bune şi toate ţintele convenite cu Fondul Monetar Internaţional au fost atinse". Printre realizările sale, Gheorghe Ialomiţianu a ţinut să amintească reducerea birocraţiei în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, faptul că acum, "în proporţie de 97%, taxele şi impozitele se pot plăti şi electronic", precum şi îmbunătăţirea încasărilor.

Domnia sa ne-a spus: "În 2008, când aveam o creştere economică de 7%, veniturile erau la nivelul a 32% din Produsul Intern Brut, iar în 2011, când am avut o creştere de 2,5%, veniturile au ajuns la 33,2% din PIB. Miniştrii care au avut programe de investiţii nu s-au putut plânge că nu le-au dus la îndeplinire pentru că au avut de cheltuit mai mulţi bani decât în 2010. Numai la rectificarea din noiembrie 2011 am alocat 3,2 miliarde lei la Transporturi şi 1,5 miliarde lei la Dezvoltare Regională şi Turism".

Tot la capitolul realizări intră şi "asigurarea unui sistem de salarizare echitabil, având în vedere că acum angajaţii de la Finanţe sunt pe locul patru la salarii, după Afacerile Externe, Justiţie şi Integrare, iar înainte de venirea mea erau pe locul 15".

Pe partea de nerealizări, însă, se numără doar reducerea contribuţiilor sociale. "Sper ca noul guvern să realizeze acest deziderat. De altfel, noul Guvern are trei ţinte - reducerea contribuţiilor sociale, păstrarea deficitului în limita de 3% negociată cu Comisia Europeană, iar în aprilie, după ce se va vedea dacă este sustenabilă o astfel de procedură, să majoreze salariile şi pensiile cu cel puţin cinci puncte procentuale, aşa cum s-a discutat până acum", a conchis fostul ministru.

PREMIUL "Ministrul de Finanţe al anului în Europa"

The Banker, revistă ce aparţine grupului Financial Times, a acordat în luna decembrie 2011 domnului Gheorghe Ialomiţianu, ministrul finanţelor publice, premiul Ministrul de Finanţe al anului în Europa. Acest premiu a fost acordat pentru activitatea ministrului Gheorghe Ialomiţianu care a obţinut rezultate semnificative în implementarea reformelor structurale, menţinerea sustenabilităţii fiscale şi a legislaţiei fiscale, potrivit unui comunicat de presă al MFP. Potrivit revistei The Banker, Guvernul a încheiat cu succes programul cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială în martie 2011 fără să tragă tranşa finală de 1 miliard de euro din finanţare şi a semnat un nou acord standby de tip preventiv în valoare de 3,5 miliarde euro. România nu intenţionează să tragă niciun fel de fonduri în cadrul acestui acord care este proiectat să întărească încrederea investitorilor. De asemenea, editorii The Bankers au subliniat faptul că România s-a reîntors, în iunie 2011, pe piaţa eurobondurilor pentru prima dată de la începutul crizei financiare, cu o emisiune de 1,5 miliarde de euro care a avut un preţ înăuntrul intervalului existent pentru titlurile de stat spaniole. Totodată, este punctat si faptul că în luna iulie agentia de rating Fitch a crescut ratingul suveran al României la nivelul recomandat pentru investiţii, într-un moment când unele ratinguri suverane din zona euro se îndreptau în direcţia opusă.

"Acest premiu mă onorează dar vreau să subliniez că el reflectă de fapt activitatea întregii echipe de la Ministerul Finanţelor Publice precum şi a Guvernului României", a declarat ministrul Gheorghe Ialomiţianu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb