Preşedintele Partidului Democrat Liberal, Vasile Blaga, a afirmat, ieri, că USL depune eforturi pentru a crea confuzie la CCR prin listele electorale pe care le trimite.
Domnia sa susţine, citat de Agerpres: "'Noi nu putem să nu observăm că lucrurile ar trebui să fie foarte clare pentru toată lumea după deciziile CCR din ultima şedinţă din 14 august. Evident, vedem toate eforturile pe care le face USL-ul şi asta o vedem din declaraţiile lor de a încerca să confuzeze în continuare CCR trimiţându-le mai multe liste în speranţa că îl vor menţine mai mult timp pe domnul Antonescu la Cotroceni de unde, practic, mâine ar trebui să plece".
El consideră că "nicio autoritate a statului român nu îşi poate permite să încalce legea, nu pot fi scoşi de pe listele electorale cetăţenii care au actele de identitate expirate şi cetăţenii români care au domiciliul în străinătate".
Vasile Blaga a precizat că CCR are datele de la Evidenţa Populaţiei şi de la cea a Paşapoartelor, iar Comisia de Ordine Publică din Camera Deputaţilor a solicitat înscrisurile oficiale de la MAI, de la direcţiile de specialitate. "Gândiţi-vă, sunt 18,3 milioane de români cu drept de vot, lucrurile astea sunt clare, iar ei ştiu foarte bine, scrie negru pe alb că au fost actualizate listele după 1 ianuarie anul acesta", a spus preşedintele PDL.