BNR a împrumutat patru bănci cu 1,5 miliarde euro, pentru şapte zile

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 martie 2012

BNR a împrumutat patru bănci cu 1,5 miliarde euro, pentru şapte zile

Banca Naţională a României (BNR) a împrumutat ieri patru bănci cu 6,724 miliarde lei (1,544 miliarde euro), pentru o perioadă de şapte zile, printr-o licitaţie repo, la dobânda de politică monetară, de 5,5% pe an.

O sumă mai mare decât cea de luni a fost împrumutată de banca centrală la 12 decembrie, când nouă bănci au luat de la BNR 7,63 miliarde de lei (1,7 miliarde de euro), potrivit Mediafax.

Prin astfel de operaţiuni, BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat.

Săptămâna trecută, banca centrală a împrumutat trei bănci cu 5,2 miliarde lei (1,1 miliarde euro), tot printr-o operaţiune repo.

Dealerii spun că aceste împrumuturi au fost realizate în principal de unele bănci locale care finanţează la rândul lor Ministerul Finanţelor, la randamente în scădere, la fel ca la licitaţiile din precedentele două luni.

Începând din 17 octombrie, BNR a organizat săptămânal câte o licitaţie repo.

Băncile comerciale au afişat luni dobânzi pentru sumele plasate pe termen de o săptămână în scădere, la 1,88% - 2,38%, după ce vineri acestea au fost de 1,96% - 2,46%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb