BNR: "Problemele din Grecia nu au afectat sistemul bancar autohton"

A.V.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 26 iunie 2015

"Criza din Ucraina nu s-a repercutat asupra economiei noastre"

Reapariţia problemelor privind datoria publică a Greciei nu a afectat sistemul bancar autohton, băncile româneşti cu capital majoritar elen respectând în totalitate cerinţele de prudenţialitate impuse de BNR, conform raportului anual de activitate al Băncii Naţionale a României (BNR).

Acesta notează, totodată, că situaţia de criză din Ucraina nu s-a repercutat asupra economiei româneşti, nici pe canalul financiar, nici pe cel comercial, singurul efect notabil fiind creşterea importurilor de produse alimentare din ţările europene afectate de embargoul impus de Rusia.

Potrivit documentului, incertitudinea sporită din regiune s-a resimţit totuşi la nivelul climatului investiţional, dar chiar şi în aceste condiţii, marjele obligaţiunilor româneşti faţă de cele germane au continuat să se diminueze pe parcursul întregului an 2014 şi în primele luni din 2015.

"Banca Naţională a României monitorizează atent evoluţiile economice şi financiare interne şi externe în vederea asigurării măsurilor necesare păstrării rezilienţei sectorului financiar, inclusiv prin menţinerea indicatorilor prudenţiali la un nivel adecvat", scrie raportul, subliniind că riscurile aferente evoluţiilor macroeconomice interne au continuat să se situeze pe o tendinţă descrescătoare în anul 2014, pe fondul unei creşteri economice relativ alerte (2,8%) - printre primele la nivelul UE - şi al unei atitudini prudente a politicii fiscale (deficit bugetar de 1,5% din PIB).

Aceste evoluţii pozitive trebuie susţinute printr-un mix consecvent de politici, în linie cu reformele economice asumate atât faţă de UE, cât şi prin acordurile de asistenţă financiară încheiate cu UE, FMI şi Banca Mondială, menţionează BNR.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Atentie mare la "prudentialitatea" BNR. Cu elefantii de la BNR precum Cinteza care se ocupa cu prudentialitatea avem toate sansele sa fim luati iarasi prin surprindere precum cu problemele francului elvetian si creditelor neperformante acordate cu buletinul tot asa de bine supravegheate de acelasi Cinteza si acelasi sistem invechit al managementului BNR care de zeci de ani este platit regeste cu zeci de mii de euro pe an din banii amarilor de romani care castiga salariul minim pe economie (restul angajatilor cu salarii ceva mai maricele reprezinta o parte infima) .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb