Banca Naţională a României (BNR) va pune de miercuri în circulaţie, în scop numismatic, 500 de monede din argint la un preţ de 170 lei, dedicate aniversării a 1900 de ani de la inaugurarea Monumentului de la Adamclisi, potrivit unui comunicat de presă.
Valoarea nominală a monedelor va fi de 10 lei, forma acestora va fi rotundă, cu marginea zimţată, cu un diametru de 37 mm şi o greutate de 31,103 grame.
Preţul de 170 lei nu include taxa pe valoare adăugată (TVA) şi nici contravaloarea casetelor în care vor fi prezentate, precizează BNR.
Aversul monedelor prezintă, în jumătatea superioară, stema României, valoarea nominală - 10 LEI şi inscripţia semicirculară "ROMANIA", în jumătatea inferioară, trei metope înfăţişând imagini ale războiului dintre romani şi daci, iar dedesubt anul de emisiune - 2009.
Reversul prezintă în prim-plan portretul împăratului roman Traian şi inscripţia semicirculară cu numele acestuia, iar în plan secund, monumentul triumfal de la Adamclisi, sus şi jos, inscripţiile "TROPAEUM TRAIANI" şi "1900 DE ANI".
Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a tematicii emisiunii, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central. Monedele vor fi prezentate în cutii pe al căror capac este inscripţionată sigla BNR, cu folio argintiu.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a monedelor din argint, din emisiunea dedicată aniversării a 1900 de ani de la inaugurarea monumentului de la Adamclisi, se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României