BNR, REACŢIE LA DECLARAŢIILE LUI VÂLCOV: "Îi recomandăm domnului Vâlcov să sesizeze, dacă are dovezi, organele abilitate"

I.M.
Politică / 11 martie 2019

Darius Vâlcov

Darius Vâlcov

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, că îi recomandă consilierului guvernamental Darius Vâlcov, să sesizeze, dacă are dovezi, organele abilitate, pentru a nu-şi îngreuna "situaţia juridică deja dificilă", prin tăinuirea unor aşa-zise "adevăruri patriotice".

Reacţia BNR vine după ce, ieri, la Antena 3, Vâlcov a făcut unele insinuări legate de existenţa, inclusiv în BNR, a unui "alt tip de corespondenţă care se face cu persoane şi agenţii de rating" care "nu fac bine României şi în altă ţară acele persoane ar fi fost puse sub acuzare pentru trădare de ţară".

Luni, BNR i-a recomandat acestuia să sesizeze organele abilitate, dacă are dovezi.

"În legătură cu insinuările legate de existenţa, inclusiv în Banca Naţională a României, şi a unui "alt tip de corespondenţă care se face cu persoane şi agenţii de rating" care "nu fac bine României şi în altă ţară acele persoane ar fi fost puse sub acuzare pentru trădare de ţară", îi recomandăm dlui Vâlcov să sesizeze, dacă are dovezi, organele abilitate, pentru a nu-şi îngreuna situaţia juridică deja dificilă, prin tăinuirea unor aşa-zise adevăruri patriotice", se arată în comunicat.

BNR a atras atenţia că Darius Vâlcov a făcut, duminică, mai multe declaraţii eronate, demonstrând "grave neînţelegeri în legătură cu gestionarea rezervei internaţionale şi cu eventuala pierdere rezultată din această administrare". Astfel, BNR a precizat că, în 2017, a realizat nu o pierdere, ci un profit considerabil în principal pe seama bunei administrări a rezervelor internaţionale.

"Rezultatul total al administrării activelor şi pasivelor în valută - care includ şi rezerva internaţională a României - a fost de 1.441.659 mii lei, ceea ce a dus la un rezultat operaţional total de 946.889 mii lei şi un venit net (profit) al exerciţiului financiar de 186.715 mii lei (Situaţiile financiare ale BNR la 31 decembrie 2017, pag. 275 -277, Raportul anual pe 2017). Conform art. 43 din Legea 312/2004 privind Statutul BNR, 80% din acest venit net al BNR a fost virat la bugetul de stat (149.372 mii lei)", se arată în comunicat.

Din suma rămasă, 22,406 milioane lei au fost repartizaţi pentru majorarea rezervelor statutare ale băncii, iar profitul menţionat a rezultat după scăderea tuturor cheltuielilor de funcţionare ale băncii, inclusiv cele de administrare, impozitare, salarizare şi altele, potrivit BNR. Totodată, BNR a anunţat că a înregistrat profit în fiecare exerciţiu financiar din ultimii zece ani.

"Administrarea rezervelor valutare constituie principala sursă a rezultatului financiar pozitiv, obţinut într-un climat extern caracterizat de randamente scăzute (chiar negative pentru unele valute) pe pieţele financiare relevante în anumite perioade. În aceşti zece ani, BNR a plătit la bugetul de stat impozit pe profit în sumă de 4.529.700 mii lei (aproximativ 1 miliard de euro)", se arată în comunicat.

Banca centrală a reamintit că obiectivele principale urmărite în cadrul activităţii de administrare a rezervelor internaţionale sunt siguranţa şi lichiditatea, şi nu obţinerea de profit.

"Menirea rezervei internaţionale, dimensionată adecvat, este de a consolida bonitatea financiară internaţională a României şi, pe această bază, de a reduce costurile de finanţare internaţională ale ţării", se arată în comunicat.

Banca centrală a atras atenţia că Vâlcov a ales, selectiv, o singură cifră din Raportul anual pe 2017 legată de administrarea rezervelor internaţionale şi a poziţiei financiare a BNR, considerând că cifra de la pagina 166 a Raportului anual, de minus 80 de milioane echivalent euro este rezultatul total al administrării rezervelor.

"Interpretarea este complet greşită, dacă nu chiar manipulativă, şi ar fi putut fi evitată dacă dl. Vâlcov chiar ar fi citit şi nota care spune explicit ce reprezintă acea cifră ("O componentă a veniturilor din activitatea de administrare a rezervelor internaţionale"). Aceasta cifră este rezultatul randamentului negativ generat de portofoliul de lichiditate, necesar pentru plăţile zilnice făcute pentru acoperirea unor scadenţe de plată ale statului şi denominat în euro", se arată în comunicat.

Astfel, în contextul unor randamente negative pentru activele în euro pe plan mondial, ca rezultat al politicilor monetare ale marilor bănci centrale (FED, BCE), acest lucru presupune păstrarea unei lichidităţi ridicate şi, implicit, de sume consistente la dispoziţie atât în numerar, cât şi în depozite pe termen scurt, o componentă care a generat pierderi pentru toate băncile centrale, potrivit BNR.

"Este cu atât mai meritorie activitatea BNR pentru faptul că a reuşit fructificarea altor părţi din rezerva internaţională care au acoperit pierderile şi au dus la obţinerea de profit, aducând şi contribuţii substanţiale la bugetul de stat", se arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. se pare ca voi nu intelegeti ca infractorilor trebuie sa le dati la cap pentru ca sa nu vi se suie-n cap.

    A minti infractorul? Voi sustineti ca da. Atunci cum lasati nepedepsita minciuna. Chiar vreti sa vi se cace-n cap? 

    In rest revin cu un comentariul anterior: 

    2. Infractorul Vicov 

    (mesaj trimis de Pribeagul în data de 11.03.2019, 17:53) 

    sustine ca BNR isi bate joc de rezervele internationale ale tarii, nu numai de rezerva de aur. 

    Cum combateti acesta, cred, mare magarie? Ca daca nu le dati la cap, va biruie infractorii.  

    Este de interes sa ne aratati cum BNR a reusit sa ajunga la actualele rezerve internationale de la aproape rezerve 0 in anul 2000. Poate ca invata ceva si infractoriisi vor ajunge si ei sa faca rezerve in loc de deficite. 

    Sa ne povestiti pe scurt, ca nu prea avem cind sa citim documentatele si complexele rapoarte ale BNR.

    1. BNR ar susține pedepsirea minciunii. Mai de făcut niște mici ajustări.

      Ne poți spune , propagandist securist, cum a evoluat datoria publică a României? 

      BNR nu genereaza datorie publica, guvernele o fac. intreaba la guvern

      Împrumutul de la FMI, virat către BNR, pentru eliberarea RMO către bănci este exact mecanismul prin care BNR generează datorie publică. Mergi la școală.

      Vorbesti de rmo de parca ar fi banii lui Valcov :) Nu erau banii bancilor ? Cresterea aia de tigru vorba lui Tari v-a placut ? Atunci erau bune bancile ? Si acum ar fi bune daca i-ar da bani gratis lui daddy pt pomeni :) Vezi cine face propaganda ?

    BNR profıta de agentııle de ratıng dandu le o ımportanta majora prın neaplıcarea modelelor ınterne de rısc de credıt., vezı raport Erste

    1. Ai si mata o obsesie- Erste !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb