BOGDAN BADEA: "Trebuie îmbunătăţite orientările UE privind ajutoarele de stat pentru energie"

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 26 octombrie 2015

Orientările Uniunii Europene (UE) privind ajutoarele de stat pentru mediu şi energie trebuie revizuite şi îmbunătăţite astfel încât să cuprindă noi reglementări în ceea ce priveşte acordarea de ajutoare pentru segmentele de mediu şi energie, a declarat, la finele săptămânii trecute, Bogdan Badea, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei. Domnia sa a participat, în perioada 22-23 octombrie, la Bruxelles, la o întâlnire de lucru organizată de Comisia Europeană pe tema orientărilor privind ajutoarele de stat pentru energie şi mediu 2014 - 2020 (EEAG- European Economic Advisory Group).

Oficialul a subliniat, într-un comunicat remis redacţiei: "Această întâlnire de lucru este extrem de importantă, în contextul în care Uniunea Energetică trebuie să devină o realitate într-un timp cât se poate de scurt. UE este, în acest moment, cel mai mare importator mondial de energie şi de aceea trebuie identificate oportunităţile şi soluţiile cele mai bune prin care să reducem la minim vulnerabilităţile legate de perturbările în privinţa aprovizionării cu energie".

Din punct de vedere statistic, în 2012, din totalul de energie folosită de UE, circa 14,1% provenea din resurse regenerabile. Potrivit ţintelor stabilite, până în anul 2020, aproximativ 20% din consumul total de energie la nivel comunitar ar trebui să provină din surse regenerabile.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb