Preşedintele Columbiei, Ivan Duque, a lansat miercuri un apel la ajutor internaţional pentru a putea vaccina un milion de migranţi venezueleni prezenţi ilegal în ţară, notează AFP, citat de Agerpres.
"Dorim să facem apel la comunitatea internaţională ca să ne ajute în mobilizarea de resurse şi vaccinuri pentru această populaţie", le-a declarat jurnaliştilor şeful statului columbian.
Ivan Duque a fost aspru criticat în decembrie pentru că a anunţat că venezuelenii prezenţi ilegal în Columbia vor fi excluşi din campania de vaccinare împotriva COVID-19 care urmează să înceapă la 20 februarie în această ţară cu 50 de milioane de locuitori.
Fără aceasta, "ar fi aproape un apel la busculadă, ca toată lumea să treacă frontiera pentru a cere un vaccin", a motivat el.
Columbia, care nu mai are relaţii diplomatice cu vecinul său, adăposteşte cel mai mare număr (1,7 milioane) de migranţi venezueleni care au fugit din ţara lor cu începere din 2015 din cauza profundei crize economice şi sociale.
Potrivit ONU, 5,4 milioane de venezueleni şi-au părăsit ţara de la acea dată, dintre care mai puţin de jumătate sunt stabiliţi legal în ţara lor gazdă.
În Columbia, 55% dintre migranţii venezueleni sunt clandestini, potrivit autorităţilor de migraţie.
Ivan Duque, care intenţionează să abordeze subiectul luni împreună cu Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, în vizită în ţară, a deplâns, de asemenea, slabele resurse internaţionale consacrate crizei migraţiei venezuelene.
Potrivit preşedintelui Duque, "comunitatea internaţională" mobilizează de aproximativ 10 ori mai multe fonduri pentru un migrant sirian decât pentru un migrant venezuelean.