Comisii formate din specialişti în domeniul agricol vor evalua pagubele produse de seceta prelungită din acest an, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură (DAJ) Botoşani, Cristian Delibaş, informează Agerpres
Potrivit acestuia, din comisii vor face parte reprezentanţi ai DAJ, ai Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, dar şi ai administraţiilor locale, care se vor deplasa pe teren în baza înştiinţărilor făcute de producătorii agricoli.
"La nivelul judeţului Botoşani am activat comisiile locale pentru evaluarea fenomenului de secetă. Toţi fermierii care au culturi de primăvară afectate să depună înştiinţări la unităţile administrativ-teritoriale. Comisiile vor merge în teren, vor evalua şi la final vom afla un grad de afectare", a afirmat Delibaş.
Acesta susţine că toate culturile agricole înfiinţate în primăvară "trec printr-o perioadă de deficit de umiditate".
"Monitorizăm atent atât porumbul, cât şi floarea-soarelui, care predomină la noi în judeţ, ca şi pondere. Aceste două culturi sunt în diferite faze de vegetaţie la momentul de faţă. Acolo unde am mai înregistrat precipitaţii, sunt într-o fază mai bună de dezvoltare decât în celelalte zone, unde nu au fost precipitaţii", a adăugat şeful DAJ Botoşani.