Brave New World

În societatea contemporană, dincolo de venerarea libertăţii individuale, controlul social şi politic atinge cote pe care doar scriitorii de ficţiune politică îl intuiau acum opt decenii.

Probabil nu întâmplător, Brave New Word (Minunata lume nouă), celebra contre-utopie a lui Aldous Huxley, apărea în 1932, în plină criză economică, dar şi socială şi politică. Mai mult decât acum optzeci de ani, astăzi, tot în vreme de criză, când valorile sunt relative, controlul politic, camuflat neconvingător în spatele luptei antiteroriste, este prezent. E ceea ce a relevat scandalul provocat de informaţiile fostului agent american Edward Snowden privind ascultările masive şi monitorizarea activităţii pe internet a sute de milioane de persoane. În urma acestor dezvăluiri, Washington Post, în tradiţia scandalului Watergate, publica pe 6 iunie, în ediţia sa electronică, un articol inspirat dintr-un document secret al National Security Agency (Agenţia Naţională de Securitate) în care se afirma că "Agenţia Naţională de Securitate şi FBI au acces direct la serverele centrale a nouă mari societăţi americane de internet". Iar justificarea este simplă: "colectarea de date este vitală pentru combaterea terorismului".

Chiar dacă cele nouă mari companii informatice au dezminţit informaţia după care ar fi participat la programul Prism (programul de supraveghere electronică al Agenţiei Naţionale de Securitate), cu excepţia Twitter, care a refuzat orice colaborare, toate celelalte se pare că au făcut concesii. După Echelon şi Stellar Wind, a venit acum rândul Prism să atragă atenţia opiniei publice asupra modului în care se încalcă drepturile individuale. Căci, dincolo de afirmarea principiilor libertăţii individuale se ascunde o uriaşă neîncredere în buna-credinţă a cetăţenilor. Dar ce aveţi de ascuns? întreabă sus­ţinătorii acestei "minunate noi lumi". Iar neoconservatorii şi neoliberalii, altfel susţinători ai libertăţii economice individuale, nu par la fel de consternaţi că autorităţile sus­pectează şi încalcă spaţiul privat al aproape oricui, deşi atunci când statul, în numele democraţiei, pune problema solidarităţii sociale sunt vehemenţi.

Să fie doar în Statele Unite o astfel de situaţie? Cel mai probabil nu! Iar pornirea dictatorilor arabi din timpul "primăverii arabe" împotriva internetului, ca şi recenta critică făcută de Erdogan reţelelor de socializare privite ca periculoase pentru Turcia, arată cam care este orientarea politică ce priveşte cu neîncredere libertatea individuală revitalizată de noile mijloace de comunicare. În Statele Unite, agenţiile guvernamentale de securitate, ca şi administraţia, au încercat după publicarea acestor informaţii să îşi justifice acţiunea de supraveghere prin argumentul securităţii, susţinând, fără probe însă, că viaţa privată a cetăţenilor americani a fost respectată, căci aceste operaţiuni nu ar fi vizat decât cetăţenii străini.

Dincolo de aparentul fapt divers, rămâne o răsturnare de valori pe care tehnologia actuală o amplifică la dimensiuni apocaliptice. Şi dacă între timp, Edward Snowden, refugiat la Hong Kong, este deja urmărit pentru înaltă trădare, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul scandalului Wikileaks şi al inculpării lui Bradley Manning (al cărui proces a început pe 3 iunie), problema limitelor intervenţiei autorităţilor în viaţa indivizilor se pune mai mult ca niciodată.

Şi dacă formula Brave New World apare la Shakespeare, aceasta avea o altă semnificaţie. Parafrazând, Huxley nu a făcut decât să avertizeze cât de simplu ar fi să transformi libertatea în contrariul ei. "Minunata lume nouă" pe care o vedea Shakespeare în Furtuna sa (O, minune! Cât de multe creaturi frumoase sunt acolo! Cât de frumoasă este omenirea! O, minunată lume nouă în care există astfel de oameni!) s-a prefăcut într-un coşmar. Doar de noi depinde dacă vom reuşi să ne trezim din el!