Mii de borcane cu miere au fost "sfinţite" miercuri, în cadrul unei slujbe cu lungă tradiţie într-o biserică din oraşul bulgar Blagoevgrad, cu ajutorul cărora se crede, în lipsa unor dovezi ştiinţifice, că se pot vindeca toate bolile, inclusiv COVID-19, relatează EFE şi Agerpres.
În cadrul acestei tradiţii, apărută în urmă cu 15 ani în acest oraş, credincioşii ortodocşi aranjează în biserică borcanele cu miere în formă de cruce, iar deasupra se aprind lumânări în acordurile unor cântece religioase şi rugăciuni pentru a sfinţi mierea.
Credinţa în proprietăţile curative ale mierii se bazează pe viaţa sfântului ortodox Haralambie care folosea acest ingredient natural pentru a tămădui rănile.
În ziua de 10 februarie, când este prăznuit Sfântul Haralambie se marchează şi Ziua Apicultorilor.
"După acest ritual, mierea este dusă acasă şi se consumă în fiecare zi, deoarece mierea este o minune a naturii şi un leac împotriva oricărei dureri", a declarat televiziunii publice Adelina Stefanova, curatoarea muzeului din vecinătatea bisericii.
Potrivit postului, pelerinii locali urmează cu sfinţenie acest ritual mai ales în actuala pandemie de COVID-19, care a condus la creşterea cererii de miere "sfinţită".
În Bulgaria, o ţară cu aproximativ 7 milioane de locuitori, aproape 10.000 de persoane au murit din cauza COVID-19, iar ţara se află la coada Uniunii Europene în ceea ce priveşte vaccinarea, sub 1% din populaţie fiind imunizată.
Pe lângă problemele legate de livrare, determinate şi de faptul că Bulgaria a mizat pe vaccinul de la AstraZeneca, autorităţile sanitare se confruntă cu reticenţa a aproape jumătate din populaţie în faţa vaccinării după proliferarea mai multor teorii privind pericolul pe care îl reprezintă vaccinurile.
Ca urmare a unei combinaţii de factori - scepticism faţă de pandemie, neîncredere în vaccinuri şi lipsă de previziune - Bulgaria riscă să fie ultima ţară care iese din pandemie, notează EFE.