BURSELE DIN LUME Bursele, afectate din nou de războiul comercial SUA-China

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 septembrie 2018

Bursele, afectate din nou de războiul comercial SUA-China

Pieţele europene de acţiuni au urmat un curs negativ ieri, în majoritate, după ce Statele Unite şi China şi-au impus reciproc noi tarife vamale, nearătând niciun semn că ar atenua războiul comercial pe care l-au declanşat.

Titlurile grupului francez de utilităţi "Engie" SA au coborât cu 1,1%, la 12,48 euro. Câştigurile din 2018 ale companiei vor fi uşor sub ţinta avută în vedere de aceasta, din cauza întreruperilor mai lungi decât estimările func­ţionării reactoarelor sale din Belgia, conform directorului financiar Judith Hartmann.

Acţiunile "ING Groep" NV, cel mai mare furnizor olandez de servicii financiare, s-au depreciat cu 0,7%, la 11,54 euro. ING, care în 2016 a contopit locurile de muncă din domeniul tranzacţionării de la Amsterdam şi Bruxelles la Londra, se confruntă cu presiuni din partea Băncii Centrale Europene să le readucă în Europa Continentală, potrivit Het Financial Dagblad, care citează surse anonime.

Titlurile lanţului francez de distribuţie "Carrefour" SA au pierdut 0,5%, ajungând la 16,52 euro. Deţinătorul de magazine "Casino" susţine că în ultimele zile a fost contactat de "Carrefour" pentru o posibilă alianţă, dar a remarcat reticenţa autorităţilor de reglementare în calea unei astfel de afaceri, ţinând cont de dominaţia relativă a celor două companii pe piaţa de supermarketuri din Franţa.

Acţiunile grupului britanic "Sky" Plc au urcat cu 8,6%, la 17,22 lire, sub nivelul de 17,28 lire sterline/titlu oferit de "Comcast" Corp. pentru a depăşi oferta companiei media "21st Century Fox" Inc. în bătălia pentru cel mai mare operator de televiziune cu plată din Europa.

Titlurile grupului petrolier britanic BP Plc s-au apreciat cu 1%, la 5,72 lire. Cotaţiile ţiţeiului brut ar putea să crească până la 100 de dolari barilul la finele anului sau la începutul lui 2019, ca urmare a sancţiunilor impuse de SUA Iranului, conform estimărilor traderilor de materii prime Trafigura şi Mercuria.

La ora 16:25 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,3%, la 7.468,30 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,3%, la 5.477,27, AEX al Bursei din Amsterdam - cu 0,1%, la 549,33.

Scăderi pe Wall Street

Pieţele de pe Wall Street au deschis în scădere sesiunea de ieri, pe fondul introducerii noilor tarife vamale de către SUA şi China.

Titlurile platformei de streaming "SiriusXM Holdings" Inc. au coborât cu 3,7%, la 6,72 dolari, după ce aceas­ta a anunţat că preia "Pandora Media" Inc. pe 3,5 miliarde de dolari, urmând să dea naştere celei mai mari companii de divertisment audio din lume.

Acţiunile "Pandora Media" au urcat cu 7,6%, la 9,78 dolari.

Titlurile "Freeport-McMoRan" Inc., cel mai mare producător american de cupru, s-au depreciat cu 0,9%, la 14,48 dolari.

La ora 09:56, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,3%, la 2.922,10 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,4%, la 26.646,94, Nas­daq Composite - cu 0,3%, la 7.963,24.

Asia, în declin

Pe pieţele din Asia, acţiunile au scăzut ieri, în majoritate, investitorii concentrându-se pe tensiunile comerciale dintre SUA şi China.

Titlurile "Fortescue Metals Group" Ltd., producător australian de minereu de fier, au coborât cu 3,3%, la 3,82 dolari australieni, iar cele ale grupului minier "Rio Tinto" Ltd. - cu 1,2%, la 78,52 dolari australieni.

Acţiunile producătorului de aur "Newcrest Mining" Ltd. au scăzut cu 1,6%, la 19,46 dolari australieni, iar cele ale "Evolution Mining" Ltd. - cu 5,2%, la 2,71 dolari australieni, după declinul de vineri al cotaţiilor metalului preţios.

Titlurile companiei miniere "Lynas" Corp., de pe segmentul pământurilor rare, au consemnat un minus de 18,3%, la 1,72 dolari australieni, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora acesta şi-ar putea revizui operaţiunile din Malaezia.

Tot în sectorul minier, acţiunile "Jiangxi Copper" Co., cel mai mare producător de cupru din China, au pierdut 0,8% pe piaţa din Hong Kong, atingând 9,15 dolari HK.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a scăzut cu 0,1%, la 6.186,90 puncte, Hang Seng al pieţei din Hong Kong - cu 1,6%, la 27.499,39.

Bursele din Japonia, China şi Coreea de Sud au fost închise ieri (vacanţă de Echinocţiul de toamnă).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb