BURSELE DIN LUME Bursele europene se redresează

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 28 mai 2013

Acţiunile europene s-au redresat ieri, după declinul de săptămâna trecută, cele mai importante câştiguri fiind înregistrate în sectorul auto şi cel al companiilor tehnologice.

Titlurile societăţii auto italiene "Fiat" SpA au urcat cu 3,6%, la 5,62 euro. Guvernul italian îi va cere directorului executiv al companiei, Sergio Marchionne, să facă tot ce poate ca să păstreze fabricile din Italia, conform ministrului Industriei, Flavio Zanonato.

Acţiunile SAP AG, cel mai mare producător mondial de software pentru afaceri, s-au apreciat cu 2,7%, la 60,10 euro. Compania germană a finalizat discuţiile pentru preluarea "Jive Software" Inc., spun surse apropiate situaţiei.

Titlurile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, au consemnat un avans de 1,1%, la 35,48 euro. Autoritatea de supraveghere bancară din Germania le-a solicitat Statelor Unite să renunţe la o propunere care le-ar cere băncilor străine mari să opereze în SUA cu nivelurile de capital şi lichiditate prevăzute pentru instituţiile de pe plan local.

Acţiunile companiei auto franceze "Renault" SA au coborât cu 0,2%, la 59,16 euro. "Renault" pune punct parteneriatului cu "Better Place" LLC din Israel.

La ora 16.45 (ora României), indicele DAX al Bursei din Frankfurt a urcat cu 0,8%, la 8.372,65 puncte.

În SUA, bursele au fost închise ieri, americanii sărbătorind Ziua Eroilor (Memorial Day).

În Asia, acţiunile au scăzut ieri, pe fondul aprecierii yenului, care slăbeşte perspectivele de profit pentru exportatorii japonezi.

Titlurile "Nissan Motor" Co., producător de autoturisme din Japonia, au coborât cu 6,8%, la 1.076 yeni, cele ale "Honda Motor" Co. - cu 4,3%, la 3.885 yeni. Acţiunile "Sony" Corp., producător japonez de electronice, s-au depreciat cu 4,6%, la 2.013 yeni.

Acţiunile "Softbank" Corp. au pierdut 4,1%, ajungând la 5.170 yeni, după ce senatorul american Charles Schumer a declarat că oferta de 20,1miliarde dolari a operatorului nipon de telefonie pentru "Sprint Nextel" Corp. ridică temeri de securitate naţională.

Acţiunile "David Jones" Ltd., retalier aus­tralian, au coborât cu 0,8%, la 2,56 dolari aus­tralieni. Vânzările companiei au scăzut cu 3,4% în cel de-al treilea trimestru fiscal.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 3,2%, la 14.142,65 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,5%, la 4.959,86.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb